Conform Descopera: Descoperiri cheie în peșterile inundate din Australia

Oamenii de știință au descoperit o metodă nouă pentru a descifra istoria biologică conservată în fosilele găsite în peșterile subacvatice din sudul Australiei. Aceste situri, adesea inundate, oferă un registru unic al animalelor dispărute, inclusiv al megafaunei gigantice. Până acum, stabilirea modului în care aceste rămășițe au ajuns și s-au acumulat în aceste „cimitire acvatice” a fost o provocare majoră.

Studiul, publicat în revista PLOS One și condus de Universitatea Griffith, propune un cadru metodologic pentru analizarea urmelor lăsate pe oase. Echipa de cercetare, sub coordonarea doctorandei Meg Walker și a profesorului Julien Louys, a examinat fosile din două sisteme de peșteri situate în apropiere de Mount Gambier. Prin intermediul scafandrilor specializați, au comparat oasele acvatice cu cele găsite în peșteri uscate, analizând transformările de la nivel macroscopic până la compoziția chimică și proteică.

Amprenta unică a mediului subacvatic

Rezultatele studiului subliniază faptul că mediul subacvatic lasă o „amprentă” specifică de conservare. Adesea, apa conservă structura osoasă și detaliile fine mult mai eficient decât mediul terestru uscat. Totuși, semnele biologice și chimice variază semnificativ în funcție de expunerea la lumina solară. În zonele iluminate de la intrarea peșterilor, algele și plantele acvatice au colonizat suprafața oaselor, lăsând urme distinctive. În contrast, în zonele adânci, complet întunecate, lipsa vegetației a permis păstrarea oaselor într-o stare de conservare remarcabilă, aproape intactă.

Spre deosebire de fosilele subacvatice, rămășițele găsite în peșterile uscate au prezentat un alt tip de deteriorare. Bacteriile terestre au consumat porțiuni din os, iar rădăcinile plantelor au creat canale pe suprafața acestora, indicând o degradare cauzată de factori diferiți.

Reconstituirea istoriei faunei dispărute

Specimenele analizate provin de la o varietate de animale, atât native, cât și introduse de om, precum vaci, canguri, oi, dingo și pisici sălbatice. Unele dintre aceste oase datează din perioada sosirii primilor coloniști europeni în anii 1840. Prin înțelegerea modului în care s-au depus aceste oase mai recente, paleontologii și arheologii pot acum reconstitui mai precis procesul de acumulare a fosilelor de megafaună străveche în peșteri. De asemenea, pot fi deduse condițiile de mediu care au înconjurat aceste animale în trecut.

Această nouă unealtă analitică deschide perspective globale pentru reconstrucția istoriei mediului în ecosistemele acvatice, care sunt, în general, dificil de explorat. Cercetările pot contribui la o mai bună înțelegere a evoluției faunei australiene și a factorilor care au dus la dispariția unor specii gigantice.

Sursa: Descopera