Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a respins marți ideea unei opriri a conflictului în contextul summitului programat la Budapesta între președinții Vladimir Putin și Donald Trump, conform agenției de știri EFE citate de Agerpres.

„Dacă ne oprim pur și simplu, am uita cauzele principale ale conflictului”, a spus Lavrov într-o conferință de presă. „Acum, se vorbește la Washington că trebuie să încetăm imediat și să nu mai purtăm discuții. Să ne oprim și să lăsăm istoria să decidă”, a menționat oficialul rus.

El a subliniat că oprirea ostilităților ar fi contrar celor convenite la summitul din Alaska, din mijlocul lunii august, și a criticat europenii pentru încercările lor de a convinge administrația americana să-și schimbe poziția și să caute o soluție durabilă.

„Noi știm cine se află în spatele acestor tactici. Sunt europenii, cei care sprijină și susțin poziția lui Zelenski”, a afirmat Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, Putin și Trump s-au înțeles în Alaska să se concentreze pe cauzele fundamentale ale conflictului și pe necesitatea de a evita implicarea Ucrainei în NATO, precum și pe garantarea drepturilor legitime ale populației vorbitoare de limba rusă din regiune.

El a adăugat că „o încetare a focului în acest moment ar însemna că o mare parte a Ucrainei ar rămâne sub controlul regimului naționalist de la Kiev. Acea zonă ar fi singura de pe planetă unde o întreagă limbă ar fi interzisă prin lege, chiar dacă este o limbă oficială a ONU și vorbită de majoritatea populației”.

De asemenea, șeful diplomației ruse s-a arătat surprins de informațiile din SUA, provenite de la postul de televiziune CNN, despre o posibilă amânare a întâlnirii cu oficialul american Marco Rubio. Totuși, el a recunoscut că discuția telefonică de luni nu s-a referit la stabilirea unei întâlniri, ci doar la o următoare conversație telefonică.

„Nu putem amâna ceva ce nu a fost de comun acord”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.

Sursa articol

Sursa: G4Media