Virgil Popescu, fost ministru al Energiei și actual europarlamentar al Partidului Național Liberal, afirmă că ideea revenirii României la producția de energie pe bază de cărbune reprezintă „o fascinație naturală, dar și o iluzie periculoasă”. El explică că, deși cărbunele nu dispare imediat, viitorul energetic al țării trebuie să se îndrepte către soluții mai curate, mai eficiente și mai sigure.

Popescu subliniază faptul că, ori de câte ori se discută despre costurile energiei sau despre stabilitatea sistemului electric, apar opinii conform cărora România ar trebui să revină la utilizarea cărbunelui. Însă, el consideră această idee atât atractivă, cât și periculoasă. El amintește că centralele precum CE Oltenia, Valea Jiului și Mintia au fost, timp îndelungat, exemple de ineficiență și pierderi financiare.

Fostul ministru explică că, în prezent, se investește masiv în modernizarea acestor zone, în proiecte pentru tranziție controlată spre utilizarea gazelor naturale și a energiei din resurse regenerabile, toate inițiative lansate pe durata mandatului său.

„Cărbunele nu dispare peste noapte, dar viitorul energetic al României trebuie să fie mai curat, mai eficient și mai sigur. Este timpul să ne concentrăm pe fapte, nu pe nostalgii!”, a mai spus Popescu.

De asemenea, el a menționat în altă postare pe rețelele sociale că țara nu își poate permite, pe termen lung, să continue producția de energie electrică din cărbune, deoarece costurile ar duce la creșterea facturilor pentru consumatori. În opinia lui, sursele de energie pentru viitorul României sunt hidroenergia, energia nucleară, gazele și resursele din domeniul regenerabilelor.

Popescu avertizează faptul că energia provenită din cărbune este mai scumpă decât oricare altă sursă de energie. El adaugă că un megawatt de energie obținut din lignit costă aproximativ 800 de lei, iar din huilă chiar și 2.200 de lei, în timp ce pe piața angro prețul energiei variază între 400 și 600 de lei per megawatt. Astfel, dacă se vor produce mai multă energie din cărbune, prețul general al energiei va crește, ceea ce va duce la facturi mai mari atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali.

Sursa articol

Sursa: G4Media