Conform Descopera: Independența financiară, un motiv de acuzații de vrăjitorie

Istoria acuzațiilor de vrăjitorie asupra femeilor independente

Vindecătoarele, ținte frecvente ale acuzațiilor

Moștenirea, o sursă de pericol

Femeile care, prin moștenire sau prin propriile forțe, ajungeau să dețină proprietăți și autonomie financiară, se expuneau unui risc sporit de a fi acuzate de vrăjitorie. Acest fenomen, documentat atât în Europa, cât și în coloniile americane, subliniază o legătură directă între independența economică a femeilor și vulnerabilitatea lor în fața acuzațiilor de magie neagră. Era o modalitate prin care societatea patriarhală încerca să reprime autonomia feminină și să mențină status quo-ul.

Un exemplu elocvent este cel al Katherinei Harrison, o văduvă din Connecticut care, în secolul al XVII-lea, a devenit cea mai bogată femeie din Wethersfield. După decesul soțului, ea a preluat administrarea fermei și a diversificat activitățile, de la creșterea animalelor la producția de bere și apicultură. Inteligentă, hotărâtă și vocală, Harrison practica chiar și astrologia, trăsături care, într-o epocă dominată de bărbați, au stârnit suspiciuni.

În 1668, Harrison a fost acuzată de vrăjitorie, printre acuzații numărându-se divinația și utilizarea unor puteri supranaturale pentru a-și spori profiturile și a afecta vecinii. Un croitor a susținut că, din cauza ei, a cusut greșit mânecile unei haine de șapte ori consecutiv. Deși dovezile erau firave, sentința a fost severă: alungarea din oraș. Istoricul Carol F. Karlsen a identificat un tipar, conform căruia femeile care moșteneau proprietăți erau disproporționat de des vizate de astfel de acuzații.

Aceste practici nu s-au limitat la continentul american. Un studiu al cercetătoarei Philippa Carter relevă că, în Europa secolelor XVI și XVII, femeile active în domenii precum medicina, producția alimentară sau creșterea animalelor aveau un risc mai mare de a fi acuzate de vrăjitorie. Aceste meserii, adesea considerate rezervate bărbaților, le ofereau femeilor o anumită formă de independență, care era percepută ca o amenințare.

Vindecătoarele, primele vizate

Vindecătoarele ocupau un loc special în galeria victimelor acuzațiilor de vrăjitorie. Femeile care utilizau plante medicinale, asistau la nașteri sau tratau răni, deși respectate în comunitățile lor, au fost treptat stigmatizate de instituțiile religioase și academice, fiind prezentate ca practiciante ale magiei. Deja în 1325, papa Ioan al XXII-lea avertiza asupra femeilor care practicau medicina fără o educație formală.

Cazul Agnesei Sampson, o vindecătoare scoțiană executată în urma proceselor de vrăjitorie din North Berwick, ilustrează pericolul acestei stigmatizări. Peste jumătate dintre acuzațiile formulate împotriva sa vizau direct activitatea sa de vindecătoare. Astfel, abilitățile medicale ale femeilor au devenit, paradoxal, un motiv de condamnare.

În prezent, termenul de „vrăjitoare” a căpătat noi conotații, devenind uneori un simbol al intuiției și independenței feminine, regăsit în practici precum tarotul sau astrologia. Totuși, eticheta poartă amprenta istoriei, amintind cum, de-a lungul secolelor, a fost folosită pentru a sancționa femeile care și-au depășit limitele impuse și au dobândit autonomie, autoritate și putere economică.

Sursa: Descopera