
După patru luni de la tragedia de la Praid, situația nu s-a schimbat: aproape 40.000 de oameni rămân fără apă potabilă. În urma ploilor abundente și infiltrațiilor din minele vechi situate în apropierea pârâului Corund, un afluent al Râului Târnava, a fost distrus complet ecosistemul râului. Lipsa apei potabile afectează zilnic locuitorii orașului Târgnăveni și comunele Băgaciu, Adămuș, Gănești, Fântânele și Suplacu, care trebuie să își procure apă din cisterne și recipiente, în timp ce apa de la robinete conține niveluri de clor duble față de limitele admise.
Reprezentanții companiei locale de apă au anunțat că, deși trei stații de desalinizare, construite în Târnăveni, Fântânele și Băgaciu, sunt pe cale să devină operaționale până la sfârșitul lunii, acestea sunt considerată soluție temporară. Costurile de funcționare sunt duble comparativ cu cele obișnuite, iar planul de aducțiune a apei pe termen lung, care să asigure o soluție durabilă, este în continuare blocat la Ministerul Mediului. Directorul companiei locale a explicat că, în prezent, nivelul clorurilor din Râul Târnava se menține în jurul valorii de 400-500 mg/l, iar nu există încă nicio inițiativă concretă pentru a îmbunătăți această situație pe termen lung. “Încă nu s-a făcut niciun pas în ceea ce privește rezolvarea problemelor pe termen lung legate de aducțiune,” a declarat el.
Situația rămâne neschimbată și în cazul dezastrului de la Praid, unde doar una din cele patru soluții propuse de experți în luna iunie pentru prevenirea unor incidente viitoare a fost implementată: devierea pârâului Corund prin tuburi corugate. Restul de două proiecte, de asemenea convenite de specialiști, respectiv devierea albiei râului pe traseul său istoric și construirea unor depozite temporare în zona de amonte a salinei, sunt în continuare în stadiu de plan.
Președintele Consiliului Județean Harghita a menționat că Administrația Națională a Apelor Române a realizat un studiu de fezabilitate și un proiect tehnic pentru devierea definitivă a pârâului Corund, însă acestea au fost modificate la nivel central din cauza costurilor ridicate. Potrivit oficialului, proiectul a primit aprobare recentă de la comisia tehnică a administratorului național, dar pentru soluționarea problemei în mod definitiv, este nevoie ca autoritățile să identifice surse de finanțare și să finalizeze urgent planurile.
Deocamdată, responsabilitatea pentru dezastrul ecologic de la Praid continuă să fie nesoluționată, iar vinovații rămân necunoscuți, totul fiind transferat între diferite instituții.
Fii primul care comentează