Conform Armenianweekly.com: Filosof Nassim Nicholas Taleb refuză o invitație în Azerbaidjan din cauza încarcerării lui Ruben Vardanyan

Gânditorul libanezo-american Nassim Nicholas Taleb, autorul unor lucrări precum „Lebăda neagră” și „Antifragil”, a stârnit reacții puternice în rândul publicului armean de pe platformele sociale. Taleb a refuzat o invitație de a susține o conferință în Azerbaidjan, declarând explicit că nu va pune piciorul pe teritoriul țării atâta timp cât Ruben Vardanyan rămâne închis acolo. Invitația, transmisă prin intermediul rețelei X (fostă Twitter), a venit din partea unor organizatori din Baku, care au și mărit substanțial suma oferită ca onorariu, sperând, aparent, să influențeze decizia filozofului.

Refugiații și iluzia reîntoarcerii

Refuzul lui Taleb readuce în discuție o conversație purtată cu un fost coleg la câteva luni după strămutarea forțată a armenilor din Artsakh. În timp ce își aminteau de viața de acasă, o temă frecventă în rândul refugiaților, colegul a făcut referire la un pasaj din cartea „Lebăda neagră”, unde Taleb descrie refugiații libanezi care, chiar și după mulți ani, nu se pot acomoda pe deplin în noile medii. Aceștia trăiau într-o stare de suspendare, ca într-o sală de așteptare, construindu-și viețile în anticiparea permanentă a unei reîntoarceri. Această dorință le modela alegerile și percepția timpului.

La momentul respectiv, autorul articolului a găsit refugiu în Erevan, unde o familie armeană din diaspora l-a primit cu generozitate. Observând că bagajul său, singurul pe care îl putuse lua cu el, rămăsese neatins, familia a presupus că se simte inconfortabil și a creat spațiu pentru bunurile sale, încurajându-l să se așeze. Ezitarea sa provenea din faptul că acel bagaj pe jumătate deschis reprezenta iluzia reîntoarcerii. Similar cu refugiații descriși de Taleb, nu era pregătit să ajungă nicăieri, deoarece sosirea ar fi însemnat acceptarea posibilității unei pierderi permanente. Colegul său, spunea autorul, revine des la acest pasaj din teamă de a cădea în capcana acelei iluzii confortabile, dar distructive, că o reîntoarcere acasă este doar „o chestiune de timp”.

Dezamăgirea față de Yuval Noah Harari și paralelismul cu refuzul lui Taleb

După acea discuție, autorul a revizitat pasajul din carte, confruntându-se cu o întrebare nerezolvată: ce înseamnă timpul pentru un refugiat? Cât durează adaptarea și integrarea, și sunt acestea vreodată posibile în totalitate? Chiar și acum, la aproape trei ani de la strămutarea forțată a armenilor din Artsakh, mulți dintre ei se află încă în această condiție suspendată.

Refuzul lui Taleb de a vizita Baku amintește de o altă conversație din imediata perioadă de după strămutarea forțată. Sosise în Erevan, încă luptând să înțeleagă amploarea evenimentelor, când a întâlnit un jurnalist care îi urmărise activitatea. Discuția a ajuns la Yuval Noah Harari, un istoric și filozof israelian. În acel moment, Harari se afla la Baku, ținând o prelegere. Când jurnalistul a menționat că îl cunoaște personal pe Harari, autorul i-a comunicat dezamăgirea profundă, spunând că nu mai poate interacționa cu opera sa în același mod. Cum se poate vorbi despre univers când urmele unei catastrofe umanitare pe Pământ sunt atât de imediate? Harari, care a scris pe larg despre suferința umană, violență și responsabilitatea istorică, a ales să susțină prelegeri la Baku imediat după purificarea etnică a armenilor din Artsakh.

În contrast, acțiunile lui Taleb se aliniază cu argumentul din „Skin in the Game”: autoritatea morală necesită risc personal, iar principiile nu pot fi invocate fără acceptarea consecințelor. Refuzul său de a călători la Baku reflectă exact această poziție. Jurnalistul, înțelegând, a oferit să transmită mesajul autorului lui Harari.

Privind înapoi, după trei ani, situația din Armenia și discuțiile legate de pierderea Artsakhului, strămutarea forțată și ostaticii armeni de la Baku, oferă motive de reflecție. Acum, conducerea politică din Armenia a ajuns să evite cuvântul „Artsakh” și să se întoarcă împotriva propriilor cetățeni. În timp ce gânditori globali ca Taleb își riscă reputația pentru a lua o poziție principială și a-l apăra pe Ruben Vardanyan, partidul de la putere de la Erevan nu reușește nici măcar să nu facă rău, alegând în schimb să-și folosească aparatul mediatic împotriva captivilor pentru care ar trebui să lupte. Nu este o critică a angajamentului oficial cu Azerbaidjanul sau a căutării unor căi diplomatice spre pace, ci o constatare a trădării celor mai elementare principii, într-un spirit similar cu „Skin in the Game”: o conducere care cere sacrificii de la propriul popor, rămânând în același timp izolată de consecințele deciziilor sale.

Sursa: Armenianweekly.com