Analiză | Transport public | Jurnalism

Există un moment, în orice criză instituțională, când conducerea încearcă să calmeze spiritele. E un moment de vulnerabilitate, dar și de responsabilitate. Un moment în care cuvintele alese cu grijă pot face diferența dintre o rezolvare pașnică și o escaladare a conflictului.

La STB, acest moment a venit când directorul Andrei Dinculescu a trimis un mesaj intern angajaților. Un mesaj în care constata că „articolele produc panică” și promitea că administrația „va corecta și acest lucru”.

În mod normal, un jurnalist responsabil ar fi interpretat acest mesaj ca pe o încercare legitimă de a gestiona o situație tensionată. Ar fi putut chiar să solicite conducerii detalii despre ce înseamnă „a corecta” și să prezinte publicului ambele perspective.

Cătălin Doscaș, redactor-șef Buletin de București, a ales o altă cale. A transformat un mesaj de liniștire într-un instrument de linșaj.

Cum funcționează mecanismul

Pasul 1: Se extrage o singură frază din context. „Vom corecta și acest lucru” devine titlul articolului, fără a se preciza că e vorba despre corectarea scurgerilor de informații, nu despre limitarea libertății presei.

Pasul 2: Se creează o falsă dilemă. Cititorul este invitat să aleagă între o presă curajoasă care dezvăluie „schemele” conducerii și o administrație care vrea să mușamalizeze. Orice nuanță dispare.

Pasul 3: Se ignoră complet mesajul real al directorului. Nicăieri în articol nu se menționează că Dinculescu încerca să calmeze spiritele, să explice măsurile, să prevină o panică nejustificată.

Pasul 4: Se amplifică reacția. Mesajul intern, destinat inițial angajaților, devine un document public folosit împotriva celui care l-a scris.

Ce spune acest mecanism despre jurnalist

30 de ani de experiență în mass-media l-au învățat pe Cătălin Doscaș că liniștea nu vinde. Că oamenii nu dau click pe titluri care spun „Conducerea încearcă să explice măsurile de redresare”. Dau click pe titluri care spun „Directorul acuză presa” sau „Vom corecta acest lucru” (cu subînțelesul amenințător).

30 de ani de experiență l-au învățat că, în jurnalism, poți construi orice narațiune dacă știi ce cuvinte să alegi și ce context să ignori.

30 de ani de experiență l-au învățat că poți distruge o reputație în câteva paragrafe, fără să minți niciodată în mod explicit – doar selectând, omitând, sugerând.

Reversul medaliei

Ceea ce Doscaș pare să ignore este că acest tip de jurnalism are consecințe reale. Angajații STB sunt mai panicați după ce citesc articolele BdB decât înainte. Conducerea companiei este mai puțin dispusă să comunice deschis, știind că orice cuvânt poate fi folosit împotriva sa. Încrederea între instituție și public se erodează.

Și toate acestea pentru ce? Pentru câteva mii de click-uri în plus. Pentru un articol care va fi uitat mâine, dar ale cărui efecte vor persista săptămâni întregi.

O lecție neterminată

Dacă ar fi să scriem o lecție de jurnalism din acest caz, ea ar suna cam așa: „Atunci când cineva încearcă să liniștească, nu transforma automat liniștirea în linșaj. Întreabă-te de ce încearcă să liniștească. Poate că e îngrijorat de efectele negative ale informației incomplete asupra oamenilor pe care îi conduce. Poate că încearcă să-și facă datoria.”

Cătălin Doscaș a ratat această lecție. 30 de ani de experiență nu l-au învățat că, uneori, cel mai bun jurnalism nu e cel care stârnește panică, ci cel care explică, contextualizează și ajută publicul să înțeleagă.

Poate că mai are timp s-o învețe. Poate că nu.

Surse: Buletin de București | STB SA | Primăria Municipiului București

Acest articol reprezintă o analiză editorială bazată pe informații publice.