Conform Historia.ro: Arheologii din provincia chineză Henan au făcut o descoperire epocală, conectând pentru prima dată textele juridice din China medievală cu rămășițele unei persoane, asupra căreia fusese aplicată o pedeapsă cruntă: amputarea nasului. Este vorba despre prima dovadă osteologică directă a acestei practici, cunoscută din sursele scrise de peste o mie de ani.

Scheletul, aparținând unei femei decedate acum aproximativ 600-700 de ani, a fost descoperit în cimitirul Sanzhiyuan, în apropiere de orașul Sanmenxia. Femeia avea între 40 și 45 de ani la momentul decesului, estimat între anii 1298 și 1404, în perioada de tranziție dintre dinastiile Yuan și Ming. Un detaliu neobișnuit este poziția în care a fost îngropată: cu fața în jos, spre deosebire de celelalte inhumări din cimitir.

O mutilare cu urme clare de vindecare

Cea mai concludentă dovadă se află la nivelul craniului. Oasele nasului prezintă semne clare de tăiere aproximativ la jumătatea lungimii, iar marginile leziunilor arată urme de vindecare. În consecință, deschiderea nazală era cu aproape 35% mai largă comparativ cu cea a altor femei din același cimitir. Faptul că osul s-a remodelat în jurul tăieturilor indică faptul că femeia a supraviețuit mutilării.

Cercetătorii au analizat și alte posibilități, precum boli grave. Afecțiuni precum lepra sau sifilisul, capabile să distrugă structura nazală, ar fi lăsat urme și în alte zone ale scheletului, însă astfel de semne nu au fost identificate. Nici ipoteza unui accident nu pare plauzibilă, o lovitură suficient de puternică pentru a afecta nasul implicând, cel mai probabil, și oasele adiacente. Leziunile sunt prea precise și localizate pentru a fi rezultatul unei căderi sau al unei lovituri accidentale.

Contextul istoric, o piesă în puzzle

Amputarea nasului figura printre pedepsele prevăzute de vechile coduri juridice chineze, menționată încă din perioada dinastiei Xia (circa 2100-1916 î.Hr.), ca parte a „Cinci Pedepse”. Aceasta era alăturată execuției, castrării, amputării membrelor și tatuării feței. În timpul dinastiilor Yuan (1271-1368) și Ming (1368-1644), pedeapsa era asociată în special cu anumite infracțiuni de furt, inclusiv furtul de vite și cai.

Modul în care femeia a fost înmormântată sugerează, de asemenea, un mesaj. Înhumarea cu fața în jos, în China medievală, putea fi destinată criminalilor sau persoanelor decedate în dizgrație. Mormântul ei conținea doar un ac de păr din cupru, iar dieta bazată predominant pe mei indică o origine modestă.

Supraviețuirea, o dovadă a îngrijirii medicale

Poate cel mai surprinzător aspect este supraviețuirea femeii după aplicarea pedepsei. Vindecarea oaselor demonstrează că a trăit suficient timp după amputare pentru ca organismul să repare rănile. Într-o epocă în care o astfel de mutilare presupunea riscuri majore de hemoragie și infecție, supraviețuirea sa sugerează că a beneficiat de un anumit nivel de îngrijire medicală.

Descoperirea de la Sanzhiyuan este semnificativă prin faptul că oferă ceea ce izvoarele scrise nu puteau reda: trupul unei persoane asupra căreia legea fusese aplicată. Deși numele femeii, fapta pentru care a fost condamnată și circumstanțele vieții sale rămân necunoscute, oasele sale transformă o prevedere juridică veche de milenii într-o realitate umană concretă, readucând la lumină povestea unei femei care a purtat pe propriul trup semnul pedepsei.

Yawei Zhou, Chuyan Zhang, et al., First skeletal evidence of facial mutilation as a form of punishment from ancient China (1298–1404 CE): A unique archaeological case of nasal amputation in Yuan-Ming Dynasties, Journal of Archaeological Science: Reports, vol. 75, doi.org/10.1016/j.jasrep.2026.106031

Sursa: Historia.ro