Canada ar putea să își dorească să facă un pas îndrăzneț spre Europa. Un sondaj recent arată că un sfert din populația canadiană susține aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce majoritatea consideră că ideea merită o analiză aprofundată. Discuțiile despre o eventuală apropiere a țării nord-americane de blocul comunitar vin într-un context internațional plin de schimbări.
Canadienii, interesați de o legătură mai strânsă cu Europa
Sondajul realizat de Canadian Spark Advocacy arată că 25% dintre cetățeni susțin aderarea la UE. Un procent semnificativ, de 58%, consideră că ideea merită analizată cu atenție. Doar 17% dintre respondenți s-au arătat împotriva acestei posibilități.
Rezultatele cercetării vin pe fondul unor tensiuni reînnoite în cadrul NATO, al incertitudinii privind politica externă a SUA și a discuțiilor despre o eventuală integrare a CANADEI în Statele Unite. Sprijinul pentru relații mai strânse cu Europa este mai pronunțat în rândul alegătorilor Partidului Liberal, aflat la guvernare, dar și al altor partide de centru-stânga. Conservatorii sunt mai împărțiți în opinie.
Brexitul, o decizie regretabilă
Un alt aspect important al sondajului este legat de Brexit. Majoritatea canadienilor sunt critici cu privire la decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Aproximativ 64% dintre respondenți consideră că Brexitul a fost o decizie greșită. Această opinie este împărtășită de majoritatea grupurilor politice, inclusiv de alegătorii conservatori.
Răspunsurile reflectă orientarea CANADEI către parteneriate internaționale mai ample, pe fondul schimbărilor geopolitice. Deși prim-ministrul canadian, MARK CARNEY, a exclus deocamdată aderarea la UE, țara și-a intensificat cooperarea cu blocul european în ultimii ani, inclusiv prin acorduri privind apărarea și participarea la programele europene de securitate.
Sursa: Digi24

Fii primul care comentează