Conform News.ro: Liderul RN, Jordan Bardella, dă în judecată Mediapart pentru articole considerate antisemite

Liderul extremei drepte franceze, Jordan Bardella, a anunțat luni că a intentat un proces pentru calomnie împotriva site-ului de jurnalism de investigație Mediapart. Decizia vine în urma publicării unui articol care susține că Bardella ar fi făcut remarci antisemite în mesaje private, în urmă cu peste un deceniu. Liderul Rassemblement National (RN) afirmă că articolul reprezintă o tentativă de a „destabiliza” campania electorală în perspectiva alegerilor de anul viitor.

Acuzații grave bazate pe mesaje din adolescență

Mediapart a publicat luni mesaje antisemite din 2013, atribuite lui Jordan Bardella, pe atunci un tânăr militant al Frontului Național. Președintele RN contestă „în mod formal” aceste acuzații, vorbind despre „falsuri grosolane”, în timp ce Marine Le Pen, candidata partidului la Președinția Franței, denunță „o campanie de denigrare”.

Ancheta se bazează pe mesaje private, pe care Mediapart susține că le-a putut autentifica, care ar fi fost scrise de Jordan Bardella în vara anului 2013, când avea între 17 și 18 ani. Aceste schimburi de mesaje, ale căror destinatar(i) nu sunt precizați de publicație, redau mai multe afirmații atribuite viitorului președinte al RN.

„Evreul trebuie să domine celelalte popoare, să le zdrobească și să le jefuiască; un sionist este în mod inevitabil evreu, și asta până în străfundul sufletului”, ar fi scris acesta. Militantul, care se alăturase partidului de extremă dreaptă cu un an și jumătate înainte, ar fi adăugat: „Și asta vor ei, o Nouă Ordine Mondială dominată de Israel, cu Ierusalimul, desigur, drept capitală”. În alte mesaje, el ar viza personalități politice, precum Pierre Moscovici, pe atunci ministru al economiei, pe care îl acuza, într-un mod antisemit, că ar dori să „salveze întreprinderile” pentru „a-l răzbuna pe Moise”. „Toate băncile sunt deținute de evrei”, ar mai fi scris el.

Totodată, el și-ar fi manifestat sprijinul față de Dieudonne, comediantul condamnat deja la acea vreme pentru incitare la ură, care „duce o adevărată luptă ideologică”, potrivit declarațiilor redate de Mediapart.

Reacții politice și acuzații de „manevră murdară”

Jordan Bardella, desemnat să devină prim-ministru al lui Marine Le Pen în cazul unei victorii a RN la alegerile prezidențiale, a negat aceste afirmații în fața presei. „Faptul că nu eram militant activ în cadrul Frontului Național în vara anului 2013 și că eram încă minor ar trebui să vă alerteze cu privire la caracterul mincinos al acestor «surse»”, a declarat el. „Este vorba, în mod inevitabil, de falsuri grosolane”, susține el. „Contest în mod formal acuzațiile aduse la adresa mea de către Mediapart, care îmi atribuie declarații delirante și antisemite”, a reacționat el ulterior pe X, afirmând că și-a însărcinat avocatul să inițieze „procedurile necesare”.

Marine Le Pen a denunțat „un fals”, „o manevră murdară de care Mediapart este conștientă”. Rassemblement National urmărește o strategie de „dedemonizare” de când, în 2011, Marine Le Pen a preluat conducerea partidului de la tatăl său, Jean-Marie Le Pen, cunoscut pentru declarațiile sale negationiste.

Ministrul responsabil cu combaterea discriminărilor, Aurore Berge, a declarat că „aceste scrieri, dacă se dovedesc a fi adevărate, sunt extrem de grave”. „Caracterul lor antisemit și complotist reamintește celor care ar dori să uite natura profundă a extremei drepte”, a declarat ea. Ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, a scris într-o postare pe platforma de socializare X: „Pentru toți cei cu memoria scurtă: antisemitismul nu este doar o apariție trecătoare pentru RN; este însăși istoria acestui partid. Aceasta este adevărata față a extremei drepte”.

În tabăra de stânga, reacțiile au fost și mai vehemente. Șefa ecologiștilor, Marine Tondelier, a cerut demisia sa din toate funcțiile, denunțând „un antisemit obsedat”. Deputații ecologiști au anunțat că vor sesiza justiția – printr-o sesizare în temeiul articolului 40 din Codul de procedură penală – cu privire la fapte care, dacă se confirmă, ar putea constitui o infracțiune cu caracter antisemit. Liderul LFI (extrema stângă), Jean-Luc Melenchon, a condamnat „în mod oficial” aceste declarații care „se încadrează în teoria conspirației și în cel mai absurd antisemitism, dacă într-adevăr (Jordan Bardella, n.r.) le-a rostit”.

Tânărul Bardella și traiectoria politică

Jordan Bardella s-a înscris în Frontul Național (FN) în 2012, imediat după o dezbatere între Marine Le Pen și Jean-Luc Melenchon. La 18 ani, a devenit responsabil al federației 93 a FN, înainte de ascensiunea sa fulminantă până la conducerea partidului – redenumit între timp Rassemblement National. O parte a anchetei realizate de Mediapart evidențiază, de asemenea, o „fascinație” pe care tânărul militant ar fi avut-o pentru Alain Soral, ideologul antisemit care și-a rupt legăturile cu FN în 2009.

Acum, la numai 31 de ani, Bardella conduce partidul de extremă dreapta care încearcă să-și ștergă imaginea rasistă și să stabilească legături strânse cu Israelul. Mediapart spune că a analizat zeci de mesaje private din perioada 2013-2015 – primii ani ai carierei lui Bardella în cadrul Frontului Național, predecesorul RN – care, potrivit publicației, arătau un tipar de retorică antisemită și conspiraționistă.

Bardella a declarat la postul de televiziune CNews: „Aceste afirmații sunt complet delirante. Nu sunt ale mele”. El a adăugat: „Există în mod clar o încercare de a destabiliza campania, întâmplător, cu doar câteva luni înaintea unor alegeri în care conducem în sondaje. Din nou, cred că poporul francez nu se lasă păcălit. Oamenii văd că se face totul pentru a ne submina”. Un sondaj realizat luni a arătat că Marine Le Pen ar ocupa primul loc în primul tur al alegerilor din aprilie viitor.

Sursa: News.ro