În România, legislația face o distincție clară între parteneriatele public-private și concesiuni, spre deosebire de alte țări europene, ceea ce poate limita accesul anumitor proiecte la statutul de parteneriat public-privat și poate restricționa posibilitatea de a obține finanțare pentru acestea, conform avocaților consultați de G4Media.

În practica internațională, concesiunea este considerată o formă de parteneriat public-privat. Cu toate acestea, în legislația românească, aceste două forme sunt strict separate pe baza unei reguli: dacă peste jumătate din venituri provin de la stat sau autorități, proiectul este considerat parteneriat public-privat. În caz contrar, dacă veniturile sunt generate de utilizatori, se încadrează în categoria concesiunii.

Simplificat, în România, un parteneriat public-privat implică finanțare și plăți din partea statului pe parcursul derulării proiectului, în timp ce concesiunea presupune exploatare cu riscuri asumate de partenerul privat, care obține venituri din utilizatori.

Această clasificare riguroasă limitează în mod injust conceptul de parteneriat public-privat. „Această delimitare – în funcție de sursa veniturilor – poate exclude artificial anumite proiecte care, în alte țări, sunt considerate exemple de succes în domeniul PPP, cum ar fi proiectele de infrastructură aeroportuară, portuară, noduri de transport intermodal, proiecte în sectorul energiei sau proiecte sociale precum sali de spectacole, stadioane și baze sportive”, a declarat avocatul Ramona Pentilescu pentru G4Media.

De asemenea, în România, anumite proiecte realizate prin concesiuni de servicii sau lucrări pot avea, de fapt, o componentă de parteneriat public-privat. Un exemplu este concesiunea serviciului de apă și canalizare din București.

Această diferențiere între PPP și concesiune poate crea dificultăți de finanțare pentru anumite proiecte. „În alte state europene, nu se face această distincție, deoarece concesiunile sunt considerate o formă de PPP. Legislația specială pentru aceste parteneriate oferă facilități pentru accesarea unor surse de finanțare externe, cum ar fi fonduri suverane de dezvoltare, fonduri de investiții sau fonduri de pensii, însă doar pentru PPP în sens larg, nu și pentru concesiuni”, explică avocata Oana Bădărău, de la firma de avocatură PeliPartners, pentru G4Media.

În sectorul transporturilor, care este cel mai activ în utilizarea parteneriatelor public-private în Uniunea Europeană, concesiunea reprezintă un model de succes, afirmă Bădărău. La exemplul Greciei, care a aplicat acest model pentru infrastructuri importante, cum ar fi aeroporturile și autostrăzile, se evidențiază rolul concesiunilor în parteneriate.

„În România, acest tip de concesiune a fost folosit la nivel local, precum în cazul parcării subterane de la Piața Universității, realizată cu fondurile concesionarului. La nivel național, însă, proiectele din domeniul rutier sunt, în general, achiziții de lucrări finanțate din surse externe rambursabile sau nerambursabile”, adaugă reprezentanta PeliPartners.

În final, avocații sugerează că această delimitare strictă limitează opțiunile de finanțare și poate complica implementarea unor proiecte mari, care în alte țări funcționează excelent sub conceptul mai amplu de parteneriate public-private, inclusiv cele de tip concessionar.

Sursa articol

Sursa: G4Media