
Africa are o suprafață de 14 ori mai mare decât Groenlanda, o insulă autonomă a Danemarcei, iar în ea se pot incluse aproape întregul continent european, Statele Unite, Japonia, Mexic și China. Cu toate acestea, cea mai folosită hartă mondială, realizată în secolul al XVI-lea, nu reflectă această realitate, motiv pentru care o campanie susținută de Uniunea Africană urmărește să corecteze această anomalie istorică, conform informațiilor furnizate de Agenția de presă EFE și preluate de Agenția Română de Presă.
Inițiativa numită „Corectați harta!”, lansată de două organizații ale societății civile — una numită Africa No Filter și cealaltă Speak Up Africa — a readus în discuție o temă dezbătută de mai bine de o jumătate de secol și a devenit mai vizibilă în luna august a acestui an, când organizația panafricană a Uniunii Africane și-a exprimat oficial dorința de a avea o hartă care să reflecte corect dimensiunile reale ale continentului și ale altor regiuni ale lumii, precum America de Sud.
„Este inacceptabil ca generațiile să continue să învețe folosind hărți care minimalizează dimensiunea Africii și, implicit, semnificația acesteia. Corectarea hărții înseamnă readucerea adevărului și a demnității în modul în care lumea percepe Africa și modul în care africanii se văd pe ei înșiși”, a afirmat pentru EFE Fara Ndiaye, cofondatoare a organizației Speak Up Africa.
O hartă distorsionată
Proiecția Mercator — cea mai utilizată în prezent în majoritatea hărților — a fost realizată în 1569 de cartograful flamand Gerardus Mercator pentru a facilita navigația pe axa est-vest și pentru a preveni deviația navelor.
Deși această hartă a fost concepută pentru a ajuta navigatorii să dețină o imagine simplificată asupra Pământului sferic, ea distorsionează semnificativ dimensiunile reală ale teritoriilor.
Astfel, Africa, al doilea continent ca mărime după Asia și gazdă pentru peste 1,5 miliarde de oameni, precum și pentru cei 55 de membri ai Uniunii Africane, apare pe majoritatea hărților ca fiind doar puțin mai mare decât Groenlanda, o insulă cu o suprafață de mai puțin de 2,5 milioane de kilometri pătrați și cu circa 57.000 de locuitori.
„Campania a fost inițiată dintr-o observație clară și simplă: de peste 450 de ani, harta Mercator a prezentat o viziune distorsionată asupra lumii”, a explicat Ndiaye.
Ca alternativă, inițiativa propune utilizarea proiectiei cartografice numită „Equal Earth Map” (Harta Pământului Egal), creată în 2018 de Tom Patterson, Bernhard Jenny și Bojan Savric, care încearcă să minimizeze distorsiunile privind formele și distanțele dintre continente.
Programe școlare și alte inițiative educaționale sunt, de asemenea, puse în discuție pentru a promova o percepție mai corectă a dimensiunilor geografice ale continentelor.
Fii primul care comentează