Gest de clasă! David Popovici și membri ai Lotului Național de Canotaj au premiat 35 de tineri excepționali
Șase campioni ai canotajului românesc – Florin și Maria Lehaci, Florin Enache, Magdalena Rusu, Mihai Chiruță și Amalia Bereș – au înmânat trofeele. David Popovici, Ambasador al Fundației Hope and Homes for Children, a oferit bursierilor medalii simbolice din primele etape ale carierei sale sportive.
Fundația Hope and Homes for Children a avut plăcerea de a premia 35 de câștigători ai Burselor DAR în cadrul unei gale ce a avut loc pe 6 noiembrie 2025, la Palatul Băncii Naționale a României. Această gală, ajunsă la a patra ediție, este dedicată celebrării excelenței și talentului copiilor vulnerabili din România.
Per programul Bursele DAR, fundația sprijină, în acest an, 35 de elevi și studenți care excelează în domenii precum artă, sport, știință sau educație, fiecărui participant oferindu-i o bursă în valoare de 2.000 de euro, precum și oportunități de dezvoltare personală. Printre aceștia se numără olimpici la informatică, tineri talentați în arte plastice sau muzică, și campioni la tenis, karate sau atletism. Aceste realizări sunt însoțite de povești de viață remarcabile, caracterizate prin lipsuri materiale, pierderi sau suferințe.
La gala, bursierii au primit trofeul Hope de la campionii canotori și medalii simbolice din partea lui David Popovici. Acesta este un susținător activ al bursierilor și a ales să dedice ziua sa de naștere strângerii de fonduri, reușind să adune peste 130.000 de euro pentru următoarea generație de copii excepționali.
”Performanțele mele sportive se datorează pe de-o parte muncii și abilităților mele, iar pe de alta susținerii oferite de familie, echipă și parteneri. Nu cred că un copil își poate atinge adevăratul potențial fără aceste condiții. De aceea, Bursele DAR sunt un sprijin esențial pentru acești tineri talentați. Sunt onorat să fiu parte din această misiune”, a declarat David Popovici.
Finalul serii a fost marcat de un moment emoționant: o bursieră de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti a cântat împreună cu artista sa preferată, AMI, care a surprins-o urcând pe scenă alături de ea.
„Bursele DAR nu sunt doar un sprijin financiar. Ele reprezintă o promisiune. Promisiunea că nu vom lăsa talentul și visurile unor copii extraordinari să se stingă din cauza dificultăților. Anul acesta, 35 de tineri excepționali ne-au arătat cum pot transforma vulnerabilitatea în forță, durerea în motivație și lipsurile în ambiție. În fiecare dintre ei am văzut o lumină care ne reamintește de misiunea noastră. Prin aceste burse, vrem să le oferim nu doar resurse, ci și încredere. Iar viitorul de care avem nevoie se află în ochii acestor copii. La Hope and Homes for Children, credem că dacă le întindem mâna astăzi, mâine ei vor fi cei care vor schimba lumea,” a afirmat Ștefan Dărăbuș, Director General al Hope and Homes for Children România.

Fii primul care comentează