
Autoritățile din Turcia au blocat organizarea unui concert al cântărețului britanic Robbie Williams, programat pentru 7 octombrie la Istanbul, invocând motive legate de securitate. Decizia a fost luată după ce diverse organizații non-guvernamentale au cerut proteste împotriva prezenței sale în oraș.
Evenimentul era programat în aceeași zi cu aniversarea unui atac terorist extrem de grav comis de gruparea Hamas pe teritoriul Israelului, care a dus la declanșarea războiului în Gaza și a generat manifestații în întreaga lume.
Organizatorii au anunțat că spectacolul a fost anulant și că biletele vor fi rambursate în curând, prin platforma de unde au fost achiziționate.
Un reprezentant al oficialilor locale a spus că decizia s-a luat din motive de securitate, fără a oferi detalii suplimentare.
Robbie Williams, în vârstă de 51 de ani, a avut concerte în Israel în 2015 și 2023, în ciuda apelurilor la boicot din partea avocaților drepturilor palestiniene.
Mai multe organizații au cerut autorităților din Turcia să anuleze concertul, una dintre acestea fiind o grupare islamică de solidaritate, care planifica manifestații cu un slogan critic la adresa artistului.
Starul a explicat pe rețelele sociale că regrete că spectacolul său nu va avea loc: „Îmi pare extrem de rău că nu pot să cânt la Istanbul săptămâna viitoare”. El a adăugat că decizia a fost luată pentru siguranța publicului și că prioritatea sa este protejarea fanilor de orice pericol.
Anterior, în septembrie, autoritățile turce au interzis și un concert al cântărețului francez Enrico Macias, după ce au fost formulate solicitări de protest împotriva poziției lui pro-israeliene.
Fii primul care comentează