Președintele american Donald Trump condamnă un nou incident de violență asupra creștinilor, după ce un bărbat a deschis focul într-o biserică mormonă din Michigan. În urma atacului armat, cel puțin o persoană a murit, iar alte nouă au fost rănite, conform informațiilor oferite de autorități.

„Suspectul a fost împușcat mortal, dar încă sunt multe de clarificat. Pare a fi un alt atac intenționat asupra creștinilor în Statele Unite. Această epidemie de violență trebuie să înceteze imediat”, a scris el pe rețeaua sa de socializare. Acest mesaj a fost publicat la scurt timp după moartea influențatorului ultraconservator Charlie Kirk.

Imagini postate pe rețelele sociale arătau fum ieșind din clădire, în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul, iar mașini de intervenție se aflau în apropiere.

„Există mai multe victime, iar atacatorul a fost eliminat. Momentan, nu există nicio amenințare pentru comunitate”, a anunțat Departamentul de Poliție din orașul Grand Blanc, cerând oamenilor săevite zona.

Biserica vizată, cunoscut oficial ca Biserica lui Isus Hristos a Zilelor din Urmă, este recunoscută și sub numele de biserica mormonilor.

Orașul Grand Blanc, cu o populație de aproximativ 7.700 de locuitori, se află la 97 de kilometri nord-vest de Detroit.



Sursa articol