Spitalul Județean de Urgență Constanța a primit o finanțare importantă, de peste 34 de milioane de lei, prin fonduri naționale din Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru un proiect dedicat combaterii infecțiilor acquire în spitale. În ultima perioadă, instituția a fost dotată cu echipamente moderne pentru dezinfecție și a realizat investiții majore pentru îmbunătățirea infrastructurii, inclusiv în zonele operatorii, stația de sterilizare și laboratorul de microbiologie, pentru a crește siguranța pacienților și a personalului medical.

În contextul tragediei recente de la un spital din Iași, unde șapte copii au pierdut lupta cu o bacterie periculoasă, reprezentanții Spitalului Județean din Constanța au furnizat detalii despre verificările și măsurile luate pentru prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.

Reprezentanții unității au menționat că se află în curs de verificare, atât prin controale interne riguroase, cât și prin acțiuni externe coordonate de autorități. În data de 1 octombrie, echipe mixte din partea Direcției de Sănătate Publică și a Poliției Locale au efectuat inspecții, aplicând trei amenzi pentru încălcarea regulilor de protecție în unitate.

„Ne asumăm aceste constatări și tratăm cu seriozitate orice abatere de la reguli. În acest sens, colaborăm deschis cu toate instituțiile de control și punem la dispoziție toate documentele necesare, pentru că susținem ferm orice demers care contribuie la creșterea siguranței pacientului și îmbunătățirea actului medical. Responsabilitatea prevenirii infecțiilor nosocomiale este comună, iar echipele noastre medicale beneficiază de instruire continuă în respectarea protocoalelor de igienă. În perioada iulie – septembrie 2025, au fost raportate 71 de cazuri de infecții nosocomiale către Direcția de Sănătate Publică din Constanța”, se precizează în comunicat.

Potrivit reprezentanților, spitalul a atras fonduri europene semnificative pentru a combate aceste infecții, asigurând dotări moderne pentru sterilizare, izolatoare pentru pacienți infectați și modernizarea spațiilor și echipamentelor din unitate, toate acestea fiind parte a eforturilor de a oferi îngrijiri de calitate și în condiții de maximă siguranță.



Sursa articol