
Circulația trenurilor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă va fi temporar oprită în perioada 14 – 17 octombrie 2025, între orele 9:00 și 14:00, pentru efectuarea unor lucrări de întreținere, anunță Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
Potrivit aceleiași surse, trenurile vor avea din nou curse zilnice, după ora 14:00, imediat ce se vor finaliza intervențiile planificate.
În această perioadă, specialiștii feroviari vor realiza operațiuni de mentenanță și inspecții tehnice la echipamentele de schimbare a macazurilor și la alte echipamente de cale ferată, conform regulilor în domeniul feroviar, pe linia dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni.
Pentru a minimiza disconfortul, compania de transport în comun din Capitală va asigura alternative pentru călători. Astfel, linia expres 780 va fi în funcțiune între 14 și 17 octombrie, în intervalul 8:30 – 15:00, cu plecări din stațiile Gara Băsărăb și Aeroportul Henri Coandă, la fiecare 30 de minute.
Fii primul care comentează