Bucureștiul se confruntă cu o nouă criză legată de transportul public, în contextul discuțiilor aprinse despre eventualitatea creșterii tarifelor STB. În timp ce autoritățile și opinia publică se ceartă aprins pe tema majorărilor de prețuri, realitățile financiare ale sistemului rămân neclare și, până acum, neasumate de nimeni. În același timp, ideea de gratuitate pentru pensionari și alte categorii vulnerabile devine o toxină politică, în condițiile în care sistemul de transport al capitalei aproape că funcționează pe baze virtuale, fiind în pericol de colaps.

De unde pornește criza tarifară și ce implică ea

Discuțiile privind posibilele majorări ale prețurilor biletelor pentru transportul STB, instituție subordonată Primăriei București, revin de fiecare dată când bugetele locale sunt în discuție. În mod surprinzător, autoritățile nu par dispuse să accepte ideea de subvenționare integrală a serviciului de transport. În ciuda faptului că din punct de vedere teoretic orașul are resursele necesare pentru acest lucru, logica din spatele deciziilor pare din ce în ce mai opacă.

Se vehiculează tot mai frecvent despre reducerea sau chiar eliminarea transmiterii gratuităților pentru pensionari, fără a se cunoaște însă cu exactitate efortul de colectare și gestionare a datelor. Situația pensionarilor cu transport gratuit este atât de complicată, încât chiar și Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor sau diverse organisme de control par incapabile să ofere o imagine clară asupra numărului real de beneficiari și a costurilor implicate. În aceste condiții, orice discuție despre majorări devine un joc politic, mai mult decât o decizie economică bine fundamentată.

În balonul de aer al balcanilor: ce a învățat Belgrad despre gratuitate

Belgradul, capitala Serbiei, a fost recent scena unui experiment care a fost adesea invocat pentru a justifica ideea de gratuitate totală pentru transport. Începând cu 1 ianuarie 2025, orașul a eliminat complet tarifele pentru călători, dar rezultatul nu a fost, așa cum s-a sperat, o creștere a numărului de utilizatori sau reducerea traficului. În schimb, parcul de vehicule s-a deteriorat lent, iar calitatea serviciului s-a redus dramatic, deloc compensată de noile beneficii.

Jurnaliștii sârbi din publicația Vreme au documentat reculul sistemului de transport, care s-a transformat într-o “caravane” de autobuze defecte, victime ale lipsei de fonduri și a unei gestionări ineficiente. Potrivit specialiștilor locali, pentru ca un astfel de sistem să funcționeze eficient, transportul gratuit trebuie combinat cu alte politici publice, precum taxe pentru intrarea în centru sau tarife pentru parcare. În caz contrar, eliminarea tarifelor face mai mult rău decât bine, subminând calitatea serviciului, și în cele din urmă, încrederea călătorilor.

Cum se compară modelul londonez cu realitatea bucureșteană

Spre deosebire de Balcani, Londra gestionează unul dintre cele mai eficiente sisteme de transport public din Europa, unde biletele și abonamentele, de cele mai multe ori costisitoare, contribuie la un fond de modernizare și extindere a rețelei. Aceasta asigură o calitate constantă și investiții în infrastructură, tehnologie și sustenabilitate, spre deosebire de București, unde subvenția aproape că devine singura sursă de funcționare, iar responsabilitatea pentru calitatea serviciului este mai mult un dat decât o prioritate.

În Londra, plătind pentru bilete, oamenii investesc direct în calitatea serviciului, nu în salariile “șefilor” sau în cheltuielile administrative. În schimb, la București, subvențiile pane nu sunt decât o soluție temporară, menită să acopere lipsurile unei administrări defectuoase. O astfel de strategie creează o cultură a dependenței de fonduri publice, ceea ce a dus, în timp, la degradarea infrastructurii și la lipsa de impuls pentru performanță adevărată.

Situația politică și perspectivele viitoare

Cursa pentru reformare în sistemul de transport bucureștean este blocată de interese politice și de o realitate dură. Primarul Ciprian Ciucu a cerut un audit extern pentru a scoate la lumină deficiențele și gestionarea precară a companiei STB, însă propunerea a întâmpinat opoziție din partea consilierilor, motiv pentru care nu s-a concretizat. În loc, edilul încearcă să negocieze direct cu actualii conducători, în speranța de a impune măsuri de eficientizare, deși aceștia au fost mai tot timpul parte a problemelor.

De fapt, scenariul cel mai probabil rămâne insolvența, o soluție dură, dar inevitabilă, dacă nu se va pune ordine în modul în care este administrat sistemul. Firma specializată în insolvență poate prelua și restructura compania, însă în final, costurile și vorbele frumoase nu vor schimba fundamentul: bucureștenii vor plăti în continuare pentru un serviciu blocat de incompetență, birocratie și interese politice.

Cu toate acestea, decizia politică de a păstra transportul gratuit pe termen nedefinit, în condițiile actuale, pare tot mai o iluzie. Între presiunile financiare și nevoia de a salva sistemul, orașul se îndreaptă spre o schimbare de paradigmă, o încercare de a găsi un echilibru între bunăstare, sustenabilitate și responsabilitate. Speranța este ca, într-un viitor apropiat, să se poată implementa un model de tip londonez, în care investiția fiecărui cetățean se reflectă direct în calitatea vieții, nu în buzunarele politicienilor.