La numai un an de la prăbușirea periculoasă a acoperișului gării din Novi Sad, o catastrofă ce a rezultat în 16 decese, Serbia este străbătută de un nou val de proteste. Evenimentul a fost perceput de majoritatea sârbilor ca un punct de cotitură în toleranța corupției generalizate și centralizate a regimului condus de Aleksandar Vučić. Acum, protestele au devenit violente și au avut ca rezultat rănirea a peste 130 de polițiști[1], fapt ce i-a permis liderului sârb să catalogheze protestatarii drept “teroriști”. Se creează astfel dificultatea de a distinge între justificata furie a cetățenilor obișnuiți iesiți în stradă și manevrele de provocare produse de forțele speciale ale poliției sârbe, practicate încă din anii ’90.

Totuși, realitatea este evidentă: națiunea sârbă își dorește o schimbare și o nouă viziune asupra realității cotidiene, diferită de cea care a existat până la tragicul accident din Novi Sad din noiembrie 2024. În fața acestei voințe predominante se ridică Aleksandar Vučić și suporterii săi, cu scopul ferm de a păstra puterea, pe care ei o dețin în toate instituțiile publice din țară, de mai bine de un deceniu.

Conform datelor din recensământul din 2022, în Serbia trăiesc 23.044 de români etnici, la care se adaugă alți 21.013 de oameni care s-au identificat ca fiind de etnie “vlahă”[2]. Notabil este faptul că România are față de aceste 44.000 de persoane o responsabilitate morală și legală, deși acestea sunt cetățeni ai altui stat. Este foarte posibil ca unii dintre aceștia să participe la proteste alături de concetățenii lor sârbi, fiind astfel expuși acelorași riscuri, având în vedere acțiunile de provocare comise de grupurile de huligani[3] și chiar de polițiști falși trimiși de regimul Vučić pentru a distorsiona natura pașnică a protestelor.

Orice subminare a standardelor democratice care afectează poporul sârb își pune amprenta și asupra etnicilor români din Serbia. Orice declin în calitatea vieții și nivelul de bunăstare impactează și comunitatea de români de acolo. Orice act de violență împotriva protestatarilor poate pica asupra unui român sau vlah. În astfel de situații, România ar trebui să intervină. Dacă ne uităm la exemplul Ungariei, care sub guvernarea lui Viktor Orban a stabilit programe de susținere financiare pentru diaspora maghiară, răspunsul este categoric da.

Cu toate acestea, autoritățile române s-ar putea abține datorită instabilității politice de la București sau dintr-un fals simț al bunei vecinătăți. Dar Serbia se găsește într-un moment istoric în care lucrurile sunt clare și fără loc pentru interpretări. Protestatarii sârbi luptă împotriva corupției și nu ar trebui să uităm că mai mult decât oricând, steagurile României și imaginile cu Laura Codruța Kövesi, actual Procuror Șef al Parchetului European și fost lider al DNA în România, au fost un simbol al protestelor.

Dacă un etnic român din Serbia ar fi victima violențelor provocate de regim, cum ar reacționa autoritățile române? Trebuie să ne amintim că dintre victimele accidentului de la Novi Sad se numără și un cetățean din Macedonia de Nord.

Prietenia istorică dintre România și Serbia ar trebui să fie revitalizată pe măsura necesității sale, căci niciodată nu au fost sârbii mai în nevoie de sprijinul nostru. Aleksandar Vučić nu este decât o versiune sârbă a lui Ion Iliescu, liderul care a oprit avansul european al țării sale și a făcut din Serbia un candidat peren la statutul de membru UE încă din 2012. De peste 10 ani, Vučić și-a transformat țara într-o așa-numită “autocrație electorală”[4], fapt observat și de Parlamentul European. Strategia președintelui sârb de a-și menține puterea la nesfârșit, indiferent de consecințele asupra națiunii sale, este evidentă.

Apelul Serbiei către comunitatea internațională pentru a avea o “reacție fermă” din partea UE, Regatul Unit și SUA împotriva protestatarilor, nu reflectă decât o ipocrizie rară. Cu atât mai mult cu cât în același apel, portavocea Ana Brnabić, actualul președinte al Parlamentului și fost premier, a pretins că prăbușirea gării din Novi Sad nu a fost un accident, ci un act intenționat de subversiune străină pentru a demara o revoluție împotriva guvernului”[5].



Sursa articol