Fostul finanțator de la Dinamo a oferit un cadou impresionant fiicei sale, Melissa, în vârstă de 21 de ani, care studiază în Statele Unite. Omul de afaceri a anunțat că i-a cumpărat tinerei un apartament de lux în Miami, suma totală fiind de 1,35 milioane de dolari.

„I-am luat Melissei în Hollywood, Miami, chiar pe plajă, i-am luat un apartament, că este la facultate acolo. Anul trecut l-am cumpărat. Cu tot cu mobilat, aranjat, 1.350.000 de dolari”, a subliniat Borcea.

Costurile lunare pentru întreținere și impozite ajung la 3.200 de dolari, în ciuda faptului că apartamentul are doar două camere și un living, beneficiind de numeroase facilități.

„La un apartament cu două camere și living, dar are patru piscine, plajă privată, mentenanța și impozitul sunt 3.200 dolari. Are parcare, piscine, plajă, spa, sală de fitness… hotel de cinci stele!”, a adăugat omul de afaceri.

Melissa este una dintre cei trei copii pe care Cristi Borcea îi are din prima căsătorie, cu Mihaela Borcea. În total, fostul șef din Ștefan cel Mare are nouă copii cu patru femei diferite.



Sursa articol