Recent a fost lansată cartea „Spațiul Celibidache”, o biografie a renumitului dirijor român Stejărel Olaru, cunoscut autor de non-ficțiune. Cartea este scrisă într-un stil captivant, cu numeroase detalii inedite, și ne oferă o privire asupra carierei internaționale a marelui dirijor Sergiu Celibidache, precum și asupra relației sale cu regimul comunist din România. Această relație a fost caracterizată atât prin încercări de apropiere, utilizând Securitatea ca instrument, cât și prin respingere dură, regimul afirmând că nu este „în toate mințile”. Cartea a fost recent publicată la o editură specializată în literatură de non-ficțiune.

Sergiu Celibidache a fost, fără îndoială, cel mai mare dirijor român și printre cei mai valoroși conducători de orchestre la nivel mondial. Îi avea o mare dragoste pentru țara sa, însă cariera sa nu a avut nicio legătură directă cu România, deoarece studiile de muzică și le-a făcut în Germania, la prestigioasa Academie de Muzică din Berlin, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1944).

În 1945, într-un context politic favorabil, a fost numit dirijor principal al uneia dintre cele mai renumite orchestre ale vremurilor, Filarmonica din Berlin, poziție pe care a deținut-o până în 1954, atunci când orchestra l-a numit în locul său pe Herbert von Karajan. Cu toate acestea, Celibidache nu s-a întors în România, ci și-a continuat ascensiunea pe scena internațională. Între 1954 și 1979 a condus diferite orchestre din întreaga lume, iar din 1979 până la sfârșitul vieții sale în 1996, a fost conducătorul Filarmonicii din Munchen, pe care a ajutat-o să atingă standarde de excelență recunoscute în lumea muzicii.

După ce descrie copilăria sa – s-a născut în orașul Roman în 1912, dar a crescut la Iași din 1914 – și anii de studenție la Berlin, autorul relatează și analizează în detaliu momentele importante din cariera internațională, marcate de conflicte și neînțelegeri. Cartea include și explicații despre modul în care, și de ce, Securitatea a decis să-l monitorizeze pe dirijorul aflat în exil. Din documente ale Securității și din arhivele diplomatice ale României aflăm care au fost intențiile regimului comunist față de Celibidache și în ce măsură au fost puse în practică.

Operațiunea de monitorizare secretă a început în anii 1950 și avea mai multe obiective. La început, poliția politică dorea să-l recruteze ca agent de influență, însă după mulți ani au ajuns la concluzia că nu puteau infiltra agenți în cercul său apropiat, întrucât dirijorul devenise o personalitate recunoscută internațional. În plus, profilul său psihologic nu favoriza această colaborare, iar dacă ar fi fost abordat pentru o relație de colaborare, ar fi refuzat-o categoric.

În anii 1960, odată ce Securitatea a înțeles mai bine cine este Sergiu Celibidache, și-a schimbat strategia: a încercat să-l ademenească în țară pentru concerte, sperând că astfel regimul va fi benefic pentru imaginea sa intern și extern. În biografie sunt prezentate astfel de episoade, împreună cu activitatea unei rețele de agenți, care includea atât muzicieni din București, cât și membri ai familiei.

Structura și stilul acestui volum sunt valoroase, iar scriitura autorului Stejărel Olaru este plăcută și accesibilă, chiar și pentru cititorii mai puțin experți în muzică clasică. De asemenea, cercetarea documentară rigorosa scoate la lumină aspecte mai puțin cunoscute despre acest geniuz al muzicii, mereu în căutarea perfecțiunii și adevărului în artă. Autorul reușește să îl prezinte și ca pe o fire umană, dincolo de statutul de legendă, arătând cum a supraviețuit sărăciei, războiului și spionajului, și cum s-a opus sfidător incompetenței și ignoranței.

Cartea nu este doar o succesiune de date, ci un portret complex al unui artist român despre care încă știu prea puține lucruri și despre care s-au spus uneori că a fost „neîmblânzit”, „împotrivindu-se curentului”, sau chiar „dictator” și „despot”. Datorită narativei captivante, această monografie stârnește interesul cititorilor pasionați de istorie recentă și biografii. „Spațiul Celibidache” reprezintă o lucrare esențială, reușind să îmbine povești despre artă și putere și umplând un gol în literatura română referitoare la exilul cultural.



Sursa articol