La data de 14 septembrie 1940 a fost înființat Statul Național Legionar, condus de generalul Ion Antonescu, având pe Horia Sima ca adjunct. Sima era liderul Mișcării Legionare, care fusese cooptată în guvern de către Antonescu.

Pe 5 septembrie 1940, regele Carol al II-lea îl încredințase pe Ion Antonescu cu puteri totale, înainte de a abdica în favoarea fiului său, Mihai. De ce a fost nevoie ca Antonescu să apeleze la legionari pentru formarea guvernului după doar opt zile? Profesorul Florin Muller, de la Universitatea din București și autor al unei cărți despre Statul național-legionar, a oferit un interviu despre acest subiect pe un site de știri.

În cartea sa, Muller explică cum decizia de a instaura statul național-legionar a fost rezultatul unei dinamici politice complexe, culminând cu Decretul-Regal din septembrie 1940. Antonescu a folosit Mișcarea Legionară ca singura forță politică dominantă care susținea direct noul regim. Partidele democratice, precum Partidul Național-Țărănesc și Partidul Național Liberal, sperau că Antonescu nu va da extremiștilor legionari prea multă putere, deși Mișcarea Legionară era unica forță politică care sprijinea o politică total pro-nazistă și apropiată de alianța Axei. Un amestec de forțe naționaliste, pro-naziste și pro-britanice era dificil de justificat politic.

Care era raportul de influență între Antonescu și legionari la începutul acestei perioade? Muller definește regimul din septembrie 1940 drept un „stat-dual” și un „regim comisarial”, unde puterea era împărțită inegal între Antonescu și legionari. Ministrul de Interne, sub conducerea generalului Constantin Petrovicescu, era controlat de legionari. Mișcarea avea și influență asupra Ministerului de Externe, asupra prefecturilor, poliției, precum și asupra Ministerului Educației, prin sociologul legionara Traian Brăileanu, și asupra altor ministere importante. Antonescu controla autoritar președinția guvernului, fiind investit cu „puteri depline”, fiind conducătorul statului și liderul regimului.

Inițial, au existat colaborări între Antonescu și legionari, ambele părți fiind interesate de eliminarea structurilor din vechiul regim. În acest scop, au fost desfășurate epurări în învățământul universitar, inclusiv pensionarea forțată a unor profesori, precum istoricul Nicolae Iorga. Cu sprijinul lui Antonescu, legionarii au trecut, printr-un decret-lege, la „adaptarea învățământului superior” la conceptul statului național-legionar, ceea ce a permis anchetarea și eventual eliminarea profesorilor considerați necompatibili. Această epurare a fost un experiment premergător regimurilor totalitare comuniste.

Ce rol a avut regele Mihai, în vârstă de 18 ani când a urcat pe tron, în această perioadă? Deși a păstrat atribuția de a numi prim-ministrul cu „puteri depline”, regele nu a susținut pe deplin politica regimului fascist. În timpul conflictului legionar, s-au zvonit încercări ale sa de a interveni, însă nu există dovezi clare pentru aceste afirmații.

Din punct de vedere al politicii interne, guvernul condus de Antonescu, susținut de Horia Sima, a luat măsuri pentru investigarea gestionării fondurilor militare și a serviciilor secrete. Cea mai importantă comisie de anchetă, independetă de legionari, avea misiunea de a cerceta criminalitatea și corupția regimului anterior. În ciuda propagandei legionare, concluziile cercetărilor indică faptul că masacrele comise la Jilava, în Capitală și în pădurea Balotă au fost acțiuni ale Mișcării Legionare. În același timp, Ion Antonescu a încercat, în discursurile sale, să se prezinte ca apărător al justiției și al ordinii împotriva violenței fasciste, dar aceste declarații au rămas doar retorică, fără măsuri concrete de protecție pentru victime.’



Sursa articol