Statele Unite au afirmat vineri, în cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, că intenționează să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO, după ce drone suspectate a fi de origine rusă au fost trimise în Polonia, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.

Ambasadoarea interimară a SUA la ONU, Dorothy Shea, a spus că „Statele Unite sunt alături de aliații NATO în fața acestor grave încălcări ale spațiului aerian”. Declarațiile par să aibă ca scop liniștirea partenerilor din NATO, după ce președintele american Donald Trump a sugerat joi că această incursiune a unor drone presupuse a fi rusești în Polonia ar fi putut fi accidentală.

Shea a adăugat că Rusia și-a intensificat campania de bombardamente asupra Ucrainei din momentul în care Trump s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska, într-un efort de a mediatiza încheierea războiului declanșat de Moscova în urmă cu peste trei ani.

„Aceste acțiuni, precum și încălcarea intenționată sau nu a spațiului aerian al unui aliat al SUA, reflectă un profund dispreț față de eforturile noastre de a pune capăt conflictului”, a spus ambasadoarea.

Miercuri, Polonia a doborât cu ajutorul avioanelor NATO dronele în spațiul său aerian, fiind prima dată când un membru al NATO a deschis focul în contextul conflictului început de Rusia în Ucraina.

Ambasadorul Sloveniei la ONU, Samuel Zbogar, a comentat că acțiunile reprezintă gesturi agresive și periculoase, subliniind că nu este plauzibil ca atât de multe drone să fi traversat atât de adânc teritoriul polonez fără intenție.

Rusia a afirmat că forțele sale atacă Ucraina în momentul în care dronele au pătruns în spațiul aerian polonez și a susținut că nu avea intenția să lovească teritorii poloneze. Ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat că „nu existau ținte vizate pe teritoriul Poloniei” și a explicat că raza maximă de acțiune a dronelor folosite în atac nu depășea 700 de kilometri, ceea ce face ca revenirea în Polonia să fie imposibilă din punct de vedere fizic. Totodată, el a spus că Moscova este deschisă la discuții cu Polonia dacă partea poloneză își dorește sincer reducerea tensiunilor, în loc să le intensifice.

Reacția poloneză la această explicație a fost una ironic-criticată pe rețeaua de socializare X (fostul Twitter), unde ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a spus scurt: „Imposibil. Minune”.



Sursa articol