Departamentul de Stat al Statelor Unite a anunțat vineri că va anula viza președintelui Columbiei, Gustavo Petro, acuzându-l de comportament „imprudent și provocator” în timpul unui protest pro-palestinian în New York.
„Astăzi, președintele columbian Gustavo Petro a fost surprins pe o stradă din New York, unde a îndemnat soldații americani să nu respecte ordinele și să provoace violență. Vom revoca viza lui Petro din cauza acțiunilor lui nesăbuite și provocatoare”, a declarat Departamentul de Stat pe platforma de socializare X.
Gustavo Petro, care se afla în New York pentru o reuniune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, a participat vineri la un protest pro-palestinian, alături de muzicianul britanic Roger Waters.
Imagini difuzate de mass-media îl arată pe liderul columbian de stânga folosind o portavoce și cerând crearea unei „armate globale pentru salvare, ale cărei principale misiuni vor fi eliberarea Palestinei”.
„Națiunile lumii vor contribui apoi cu oameni bine pregătiți și înarmați pentru a forma această mare armată. Aceasta trebuie să fie mai numeroasă decât cea a Statelor Unite”, a afirmat Petro, al cărui stat a rupt relațiile cu Israel în 2024 ca formă de protest față de conflictele din Fâșia Gaza.
„Aici, în New York, fac un apel la toți soldații americani să nu-și îndrepte armele împotriva umanității. Să nu ascultați de ordinele lui Trump! Ascultați de ordinele umanității!”, a spus el.
Petro a criticat veto-ul recent al SUA în Consiliul de Securitate al ONU, care a blocat un proiect de rezoluție pentru pace în Gaza și ajutor umanitar, afirmând că „diplomația s-a epuizat”.
„Istoria ne-a arătat că, după ce epuizezi mijloacele diplomatice, trebuie să treci la un alt nivel de acțiune”, a adăugat el.
Potrivit autorităților columbiene, Petro a părăsit Statele Unite. De asemenea, el deține și cetățenie italiană, ceea ce, în teorie, îl exonerează de obligația de a avea viză pentru intrarea în SUA.



Sursa articol