
Lanțul american de cafenele Starbucks a venit cu o explicație oficială privind politica sa, după ce pe TikTok a fost distribuit un videoclip în care un angajat refuză să scrie numele unui client, Charlie Kirk, pe pahar, conform The Independent.
În videoclipul viral, o femeie afirmă că „Starbucks a refuzat să scrie sau să pronunțe numele lui Charlie Kirk. Nu am abordat politica, am menționat doar numele pentru a-l scrie pe pahar, ca o formă de omagiu”.
Video-ul arată femeia intrând într-una dintre locațiile din California ale cafenelei și comandând un ceai Mint Majesty cu două linguri de miere — băutura preferată a lui Kirk. Când îi cere numele pentru comanda, femeia spus: „Numele este Charlie Kirk.”
Barista răspunde zâmbind: „Nu putem scrie nume politice, dar [registrul de comenzi] nici măcar nu a cerut un nume, așa că va fi tarif de 3,75 dolari”. Femeia întreabă: „Deci, nu poți să scrii numele pe pahar?” La această întrebare, angajata zice: „Aș putea scrie «Charlie?»”, apoi femeia întreabă de ce nu poate fi scris numele complet.
Aceasta răspunde: „Pentru că e politică”, iar femeia răspunde: „Las-o baltă. Nu-l vreau”.
Femeia mai menționează că angajata a dus băuturile către soțul ei, în loc să folosească numele „Charlie”, explicând că „ea a fost cea care a scos în evidență politica; dacă ar fi fost de acord și ar fi scris numele, nu s-ar fi menționat politicul”.
Starbucks a emis o declarație oficială pentru a clarifica poziția companiei în legătură cu controversa de pe rețelele sociale privind presupusa politică a firmei.
Fii primul care comentează