Conform unui studiu de durată despre mortalitate, publicat în cel mai recent număr al unei prestigioase reviste științifice, speranța de viață la nivel mondial a revenit în 2023 la nivelurile de dinaintea pandemiei de COVID-19. În medie, femeile trăiesc 76,3 ani, iar bărbații 71,5 ani.

De la anul 1950, speranța de viață a crescut cu peste 20 de ani pentru ambele sexe.

Deși mortalitatea generală a scăzut, a fost înregistrată o creștere a deceselelor în rândul adolescenților și adulților tineri din America de Nord și de Sud, cauzată în principal de sinucideri și consum de droguri sau alcool.

Datele studiului se bazează pe informații din peste 310.000 de surse globale, analizate pentru 204 țări și teritorii.

La nivel mondial, speranța de viață a femeilor a crescut de la 51,2 ani în 1950 la 76,3 ani în 2023, iar pentru bărbați de la 47,9 la 71,5 ani.

Potrivit unor estimări recente, bărbații născuți începând cu anul 2050 vor avea o speranță de viață cu aproape 5 ani mai mare comparativ cu cei născuți în 2023, în timp ce femeile vor câștiga în medie peste 4 ani.

Deși speranța de viață variază mult între regiuni, în țările cu venituri mari ajunge la aproximativ 83 de ani pentru ambele sexe, în timp ce în zonele cu venituri mai reduse, precum Africa Subsahariană, se situează în jurul valorii de 62 de ani.

În 2021, principalul motiv de deces la nivel global a fost COVID-19, însă în 2023 această cauză a urcat pe locul 20 în topul mortalității. Cele mai frecvente cauze de deces sunt acum boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și boli respiratorii obstructive cronice.

Alte motive importante pentru decese includ infecții respiratorii inferioare, probleme neonatale, boala Alzheimer, cancer pulmonar, diabet și boli renale cronice.



Sursa articol