
Primăria orașului Constanța informează că lipsesc zeci de saci cu nisip, instalați pentru a proteja orașul de inundații.
„Primăria Constanța reamintește că sacii cu nisip plasați pe străzi pentru prevenirea inundațiilor nu sunt bunuri comune, ci resurse de protecție care trebuie păstrate și refolosite. Acești saci au fost amplasați pentru a proteja locuințele și spațiile comerciale din oraș în timpul fenomenelor meteo extreme.”
Din păcate, au fost identificate cazuri grave în care unii locuitori au furat acești saci. De exemplu, în cartierul Km 5, la intersecția străzilor Hatman Arbore și Popa Farcaș, toți cei 20 de saci amplasați de autorități au fost sustrasi.
Primăria avertizează că furtul sacilor cu nisip reprezintă o infracțiune și a tras atenția printr-un mesaj pe pagina oficială de socializare.
Utilizarea sacilor pentru propriile scopuri, inclusiv în construcții, echivalează cu sustragerea de bunuri publice, transmite administrația locală.
„Fiecare sac luat nejustificat reduce nivelul de siguranță al cartierului și pune în pericol comunitatea. Este esențial ca locuitorii să nu intervină asupra acestor materiale – nici să îi muto, nici să îi folosească în scop personal. Dacă ați luat saci din greșeală, returnați-i imediat la locul inițial sau anunțați autoritățile”, se mai precizează în comunicat.
Fii primul care comentează