FC Botoșani a reușit să urce pe prima poziție a clasamentului, acumulând 25 de puncte, fiind la egalitate cu Rapid, dar avantajând printr-un golaveraj superior.

Performanța echipei i-a dat aripi lui Valeriu Iftime, proprietarul clubului, care a criticat din nou FCSB și, în mod special, pe antrenorul Elias Charalambous. Iftime a subliniat că este inacceptabil ca antrenorul să fie “sub autoritatea” lui Gigi Becali, cunoscut pentru modul său de a se implica în deciziile tactice ale echipei.

Deși a menționat că nu vrea să se amestece în problemele interne ale FCSB-ului, Iftime a semnalat că situația actuală afectează fotbalul românesc și diminua percepția asupra ligii naționale în fața observatorilor străini.

”Nu e treaba mea ce face FCSB cu Charalambous. Eu zic că e treaba fotbalului românesc să înțelegem ce înseamnă să fii antrenor de fotbal, să înțelegem ce înseamnă să fii patron de fotbal. Întreținem ambiguitatea asta, un patron care face echipă de fotbal, cei care vin de afară se uită la noi ca la niște sălbatici. Eu știu ce spun.

Dacă îl dă afară, vine altul, tocmai de aia nu îl dă afară. Dar, pe de altă parte, eu cred că domnul Charalambous e dintr-o groapă de imagine totală, nu îi pasă. Cum să îi spună cineva că îi face echipa, nu înțeleg cum stă! E preparator fizic, ce e el acolo?

E treaba dânsului să îl țină acolo. În fotbal trebuie să ai un antrenor care știe meserie, care știe ce are de făcut, are o licență, are o pregătire, îl respectăm. Un patron are altceva de făcut, ține atmosfera, ține pozitivitate, susține financiar, asta face”, a declarat Iftime.



Sursa articol