În sudul Franței, un proiect ambițios de fuziune nucleară, cu participare rusă, continuă în ciuda tensiunilor geopolitice. Reactorul Termonuclear Experimental Internațional (ITER) adună eforturile a peste 30 de țări pentru a transforma fuziunea nucleară într-o sursă viabilă de energie curată. Proiectul, însă, se confruntă cu întârzieri și costuri în creștere.

Colaborare internațională sub presiune

ITER, un proiect complex, a fost inițial programat să fie finalizat în 2016, cu primele experimente prevăzute pentru 2020. Acum, totul este amânat până în 2039. Costurile au crescut considerabil, ajungând la 32,4 miliarde de dolari, față de estimarea inițială de 18 miliarde de dolari. Proiectul se bazează pe contribuții „în natură” din partea fiecărei țări participante, inclusiv Rusia. Această colaborare, care include furnizarea de componente cheie, precum magneți și sisteme de evacuare, este esențială pentru funcționarea reactorului.

Invazia Rusiei în Ucraina a generat noi dificultăți birocratice pentru un proiect deja complicat. Directorul general al ITER, Pietro Barabaschi, a subliniat importanța menținerii colaborării, menționând că găsirea de înlocuitori pentru componentele rusești ar putea cauza noi întârzieri. În ciuda problemelor, colaborarea continuă, cu oameni din diferite țări lucrând împreună la instalație. „Oamenii își lasă pașapoartele odată ce intră în instalație”, a declarat Barabaschi.

Concurența privată accelerează dezvoltarea

În timp ce ITER se confruntă cu aceste provocări, sectorul privat avansează rapid în domeniul fuziunii nucleare. Investițiile private globale în acest sector sunt în creștere, estimându-se o creștere de la 7 miliarde de dolari în 2024 la 10 miliarde de dolari în 2025. Companii precum Commonwealth Fusion Systems, un startup american, lucrează pentru a produce prima plasmă până în 2027. Comparativ, ITER nu prevede atingerea acestui obiectiv decât în 2033.

Provocări logistice și geopolitice

Distribuirea sarcinilor de fabricație între diverse țări a condus la o împărțire suboptimă a resurselor. Componente critice sunt fabricate în Rusia, UE, America, Japonia, China și Coreea de Sud. Acest mod de lucru, deși promovează colaborarea internațională, creează complexități logistice. Anda Bologa, de la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene, sugerează că investițiile europene în fuziune sunt concentrate în mare parte pe ITER. Dacă sectorul privat va reuși să obțină rezultate mai rapid, proiectul ITER ar putea deveni o relicvă a trecutului.

În ciuda dificultăților, colaborarea internațională continuă la ITER, cu speranța de a transforma fuziunea nucleară într-o sursă de energie curată.