România, lider european la atragerea investițiilor în externalizare până în 2026
România este prima țară din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce privește competitivitatea în domeniul externalizării, conform unui studiu recent. Analiza, realizată de Ataraxis, plasează țara noastră pe locul 10 la nivel global, evidențiind un echilibru remarcabil între expertiza tehnică și costurile competitive.
Avantajele României în domeniul externalizării
Studiul „Global Outsourcing Talent Index 2026” a evaluat 193 de țări, luând în considerare factori precum costul forței de muncă, cunoștințele de limbă engleză, disponibilitatea forței de muncă calificate, infrastructura digitală și stabilitatea politică. Rezultatele arată că România excelează la aceste capitole, oferind un mediu atractiv pentru companiile care doresc să își externalizeze operațiunile.
Performanța României este susținută de expertiza tehnică avansată, în special în sectorul IT și al serviciilor complexe. În același timp, costurile rămân competitive comparativ cu piețele mature, precum Polonia. România se remarcă și prin stabilitate, obținând un scor de 70/100 la acest capitol. Această combinație de factori a atras atenția investitorilor străini, consolidând poziția României ca destinație de top pentru externalizare.
Un alt avantaj major este alinierea României la reglementările Uniunii Europene și fusul orar european, aspecte care facilitează colaborarea cu companii din întreaga lume.
Topul mondial al competitivității în externalizare
Filipine ocupă primul loc la nivel global, urmată de Malaezia și India. India rămâne un gigant în ceea ce privește numărul de specialiști, în special în domeniul IT.
Surpriza vine din Africa, unde șapte țări se clasează în topul celor mai bune 25 de destinații pentru externalizare. Africa de Sud și Nigeria sunt fruntașe, confirmând ascensiunea continentului în acest sector. Clasamentul ia în considerare importanța costului forței de muncă (52,5%), dar și a cunoașterii limbii engleze (20%), disponibilitatea talentelor (17,5%), infrastructura digitală (5%) și stabilitatea economică și politică (5%).
Analiza Ataraxis subliniază că România are un profil structural unic în cadrul Uniunii Europene. Studiul evidențiază, de asemenea, importanța continuă a investițiilor în infrastructura digitală și menținerea unui mediu de afaceri stabil pentru a-și consolida poziția de lider.

Fii primul care comentează