Un nou robot umanoid din China, numit Moya, a fost prezentat recent la Shanghai și a stârnit reacții mixte în rândul publicului și specialiștilor. La prima vedere, trasează o linie clară între progrese tehnologice și o oarecare neliniște, provocată de realismul său uimitor. Discuțiile despre robotul dezvoltat de startup-ul DroidUp sunt dominate de întrebarea: cât de realist poate și trebuie să fie un robot pentru a nu provoca mai mult disconfort decât beneficii?

### Moya – un „suflet” artificial, cam fără pericolul de a fi doar o mașină

Ceea ce diferențiază Moya de roboții umanoizi tradiționali este efortul de a imita comportamentele umane într-un mod cât mai convingător. Construit pentru a fi mai mult decât un simplu executor de comenzi, robotul are capacitatea de a zâmbi discret, de a face cu ochiul, de a menține contact vizual și chiar de a-și ajusta expresia feței în funcție de interlocutor. În detaliile fizice, inginerii au urmărit să îi ofere proporții apropiate celor ale unui adult și o temperatură apropiată de cea a pielii umane, între 32 și 36°C, pentru a intensifica senzația de prezență vie.

Reacțiile sunt adesea intense, fluctuant între fascinație și neliniște. Mulți observatori apreciază empatia sugerată de mimica și gesturile fluidite ale robotului, considerând că acest nivel de realism poate face parte dintr-un viitor în care interacțiunea uman-robot devine instinctivă și naturală. Însă, pe de altă parte, există și sceptici, care se întreabă dacă nu cumva această pretenție de realism face mai mult decât să încânte: poate deveni o sursă de atașament, confuzie sau chiar manipulare, mai ales în domenii ca sănătatea, educația sau serviciile sociale.

### Înspirație din natură și cultul „realismului” în tehnologie

Pentru a intensifica iluzia de umanitate, dezvoltatorii au investit nu doar în aspectul exterior, ci și în detalii subtile, precum textura pielii și modul de mișcare. Merită menționat că mersul robotului a fost ajustat pentru a reflecta naturaletea: o „pasare” fluidă și stabilă, cu o precizie estimată de 92% comparativ cu pașii unui om, și o viteză de deplasare de până la 3 metri pe secundă, capabil să depășească obstacole de până la 15 centimetri. În acest mod, Moya nu pare doar un experiment, ci o entitate potrivită pentru a zbura printre oameni în spații reale, nu doar pe scenă sau în laborator.

Folosirea unor tehnologii avansate de percepție și reacție a mediului, combinate cu un sistem de inteligență artificială „întruchipată”, face ca Moya să fie mai mult decât un simplu program de computere. Este o încercare de a crea o prezență care să perceapă, să interpreteze și să răspundă în timp real la emoțiile și expresiile umane.

### De la simplu instrument la „confident” virtual, câți pași mai sunt până la acceptarea deplină

Dezvoltatorii din spatele Moya nu urmăresc doar crearea unui robot util în medii industriale sau logistice. Ei susțin că acest humanoid are potențial să devină un „asistent” interactiv, adaptabil și empatic, care poate fi integrat în sisteme de sănătate, educație sau servicii comerciale. În acest context, modul în care oamenii vor reacționa la realismul său va fi decisiv pentru acceptarea pe scară largă.

Un alt aspect important este modularitatea designului: robotul poate fi personalizat pentru a avea diferite „înfățișări”, fără a fi nevoie de schimbări interne, ceea ce îi face extrem de versatil. Însă, dacă realismul devine prea înalt, riscă să declanșeze incertitudini etice și emoționale, precum atașament excesiv sau confuzie între om și mașină.

Până în prezent, oficialii DroidUp au estimat lansarea comercială pentru sfârșitul anului 2026, însă prețul și costurile exacte nu au fost încă anunțate. Adevărata provocare nu va fi doar tehnologia în sine, ci modul în care această tehnologie va reuși să se integreze în viața de zi cu zi, fără a compromite echilibrul emoțional și înțelepciunea socială necesare unei conviețuiri firești. Într-un peisaj în continuă schimbare, Moya pare să indice o direcție clară: următoarea frontieră a roboților nu va mai fi doar despre eficiență și viteză, ci despre cât de convingători pot fi în a semăna cu noi, fără a ne obosi sau speria.