O expoziție retrospectivă care celebrează activitatea de jumătate de secol a lui Giorgio Armani va fi inaugurată miercuri într-un muzeu din Milano. În cadrul evenimentului vor fi expuse peste 100 de piese vestimentare, inclusiv rochii și costume rare, care au reprezentat eleganța discretă a renumitului designer italian, conform agenției Reuters.

Armani, cunoscut ca „Regele Giorgio” în lumea modei, a decedat la începutul acestei luni, la vârsta de 91 de ani, în orașul Milano, unde avea o legătură strânsă atât personală, cât și profesională.

Expoziția, organizată în perioada Săptămânii Modei de la Milano și care se va desfășura până în ianuarie 2026, a fost realizată cu implicarea directă a lui Giorgio Armani și marchează aniversarea de 50 de ani a casei sale de modă.

Ultima colecție creată de Armani va fi prezentată pe podium în cadrul unei defilări. Vernisajul de miercuri inaugurează o săptămână specială, în care tristețea pentru pierderea unei legende va coexista cu celebrarea operei sale, culminând cu o prezentare de modă dedicată colecției de primăvară a casei Armani, programată duminică seara, la muzeul de artă Brera, acolo unde va avea loc și expoziția.

Piesele vestimentare expuse, printre care se numără rochii albastre și roșii spectaculoase, sunt prezentate alături de opere de artă italiene din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. Directorul muzeului, Angelo Crespi, a afirmat: „Rigorozitatea estetică a lui Armani reprezintă și o rigurozitate etică, similară cu cea a marilor creatori din trecut.”

Această retrospectivă marchează finalul unei epoci și deschiderea unui nou capitol pentru celebra marcă italiană. Armani și-a apărat cu hotărâre autonomia de-a lungul carierei sale, refuzând să fie achiziționată de grupuri mari sau să listeze compania la bursă. În testament, el a lăsat instrucțiuni ca firma să fie vândută în două etape, menționând ca potențiali cumpărători Conglomeratul francez de lux LVMH, gigantul din domeniul produselor de înfrumusețare L’Oréal și compania de ochelari EssilorLuxottica.



Sursa articol