Nicușor Bancu a comentat despre succesul obținut de echipa din Bănie, afirmând că, în opinia sa, jucătorii puteau avea o victorie mai convingătoare. Căpitanul Universității Craiova a abordat și subiectul eliminării lui Mirel Rădoi, care, într-un moment tensionat, a primit două cartonașe galbene într-un interval scurt.

“A fost un meci foarte dificil, deși am avut multe ocazii și puteam încheia partida mai devreme. Mă bucur că am fost uniți până la final, nu e simplu să câștigi aici, ei sunt o echipă agresivă, puternică în tranziții. Azi a fost un meci foarte bun pentru toată echipa. Dacă se făcea 2-0, ar fi fost ceva obișnuit, am dominat meciul, am avut ocazii mari. Am început să avem mai multă încredere în noi, știam că putem mult mai mult.

Uneori, un pic de scandal este benefic, pentru a ne trezi, când e prea multă liniște nu este bine. Cred că suntem pe drumul cel bun. Nu vreau să afirm dacă suntem mai puternici, pot apărea și alte surprize, dar ne dorim să jucăm fiecare meci pentru victorie, deoarece, dacă vom juca la acest nivel, va fi greu să ne oprească cineva în campionat. Am pregătit tactic meciul foarte bine, știam unde sunt spațiile și am avut mentalitate de învingători.

Ne-am concentrat pe jocul nostru, știam că Mister e mai impulsiv, ne-a părut rău că a fost eliminat. Dar, așa cum a glumit și el, poate uneori e mai bine să se întâmple astfel, deoarece am jucat bine și fără el, dar ne va lipsi la următoarele meciuri,” a declarat Nicușor Bancu după partida.



Sursa articol