România se confruntă cu un real dezastru în domeniul educației și cercetării, două piloni esențiali pentru dezvoltarea economică și socială a țării. Într-un context european tot mai competitiv și în fața provocărilor globale, actuala situație a sistemului de învățământ superior și a cercetării științifice din România pare să se afle pe un trend descendent, fiind percepută ca fiind subfinanțată și insuficient adaptată nevoilor actuale.

Subfinanțarea cronică a învățământului superior

Conducerea universitară națională trage semnale de alarmă privind nivelul alarmant al resurselor alocate învățământului superior. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, afirmă fără echivoc că „educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România”. În ciuda eforturilor diligentelor din partea personalului universitar, fondurile insuficiente limitează capacitatea instituțiilor de a se moderniza, de a-și îmbunătăți oferta educațională și de a angaja cercetători de valoare.

Lipsa fondurilor nu afectează doar infrastructura, ci și bazele cercetării științifice, care în Europa ocupă un loc tot mai departe de cel competitiv, după cum subliniază rectorul. România se află deja în urma marilor state europene în ceea ce privește investițiile în cercetare și inovare, ceea ce limitează și competitivitatea economiei naționale pe termen lung. La nivelul Uniunii Europene, țara noastră se plasează în coada clasamentului, iar această situație nu se află în prag de schimbare.

Prioritizarea domeniilor în context economic dificil

Rectorul Florin Drăgan consideră că, într-o perioadă de criză economică, trebuie să se stabilească clar domeniile prioritare în care românia trebuie să investească pentru a-și valorifica potențialul. În condițiile în care bugetele pentru educație sunt tot mai restringe, prioritatea trebuie să fie selecția zonelor în care eforturile și resursele pot aduce cele mai mari beneficii pe termen lung. În opinia sa, sectorul tehnic și cercetarea aplicată trebuie să primească o atenție specială, pentru a sprijini dezvoltarea industriei și a inovării.

Eforturile trebuie să fie concentrate pe crearea unui ecosistem propice cercetării, dar și pe consolidarea relațiilor dintre universități și mediul de afaceri, pentru a asigura o aplicabilitate concretă a rezultatelor studiilor și inovărilor. Această abordare, consideră rectorul universitar, ar putea accelera evoluția infrastructurii de cercetare, dar și a calității învățământului superior, într-o perioadă în care competiția europeană și globală devine tot mai acerbă.

Ce urmează pentru domeniul educației și cercetării din România?

Pe termen scurt, perspectivele pentru reforma și susținerea sistemului educațional românesc nu se anunță optimiste, din cauza limitărilor bugetare și a prioritizărilor greșite. Cu toate acestea, vocea universitară încearcă să tragă semnale de atenție asupra necesității redirecționării resurselor spre domeniile strategice.

Dezvoltările recente indică faptul că, dacă autoritățile nu vor lua măsuri concrete pentru revitalizarea sectorului educațional și pentru creșterea investițiilor în cercetare, România riscă să rămână în urmă pe scena academică europeană și internațională. În contextul globalizării și al digitalizării accelerate, viitorul țării depinde în mare măsură de capacitatea sa de a inova, iar acest lucru începe cu o reformare fundamentală a sistemului de învățământ și cercetare.

Între timp, rectorii și reprezentanții universitarilor își mențin solicitările pentru o mai bună finanțare și o orientare strategică clară, în speranța că, în cele din urmă, România va putea ține pasul cu celelalte state și va putea asigura o dezvoltare sustenabilă, bazată pe cunoaștere și tehnologie. În absența unor schimbări majore, însă, riscul de a rămâne pe loc este tot mai concret, iar impactul asupra viitorului economic și social al țării va deveni tot mai vizibil.