Procurorul general din Paris, Laure Beccuau, a anunțat marți seară că valoarea prejudiciului cauzat de furtul spectaculos de bijuterii de la Luvru, comis duminică, a fost estimată de curatorul muzeului la suma de 88 de milioane de euro. Aceasta reprezintă doar valoarea economică a obiectelor furate, nu prețul sentimental sau istoric.

„Prejudiciul a fost estimat de curatoarea de la Luvru la 88 de milioane de euro”, a menționat ea, subliniind că această sumă „este extrem de mare”, dar nu se compară cu prejudiciul istoric sau cu valoarea reală a bijuteriilor. Totodată, a adăugat că infractorii „nu vor câștiga” această sumă dacă vor avea ideea proastă de a topi obiectele furate.

„Sperăm că vor gândi mai bine și nu vor distruge aceste bijuterii fără motiv”, a completat ea.

Procurorul a precizat că așteaptă rezultatele analizelor privind amprentele găsite la fața locului pentru a vedea dacă se vor potrivi cu cele ale suspecților, menționând că amprentele sunt în curs de verificare.

Beccuau a recensământat patru persoane identificate ca fiind prezente în momentul comiterii furtului, însă a lăsat să se înțeleagă că în jurul lor au fost implicate și alte echipe care au ajutat infractorii în comiterea faptului.

Întrebata despre posibilitatea ca în interiorul Muzeului Luvru să fi existsat complicități, ea a spus că nu poate răspunde clar în această etapă a anchetei.

De asemenea, a indicat că echipamentul aerian folosit pentru jaf a fost obținut de infractori printr-o pseudo-închiriere legată de o mutare aparent ilegală.

„Când unul dintre angajații companiei de transport a ajuns la locul mutării, a fost confruntat de doi bărbați care l-au amenințat, dar nu au recurs la violență”, a spus ea, menționând existența unei plângeri oficiale.

Potrivit acesteia, în anchetă sunt implicați aproximativ o sută de anchetatori, din cadrul unei unități speciale de cercetare din Paris.



Sursa articol