Primarul Stelian Bujduveanu a anunțat finalizarea unui tronson principal de 3,6 km de conductă nouă pe Magistrala II SUD. Acesta a informat că ultima porțiune de peste 250 de metri a trecut cu succes proba de presiune, ceea ce înseamnă că magistrala va fi pusă în funcțiune înainte de sezonul rece.

Locuitorii din zonele Iancului, Mihai Bravu, Bucur Obor și Ștefan cel Mare vor fi cei care vor beneficia de această modernizare. Peste 9.300 de consumatori din 5.100 de apartamente vor avea acces la apă caldă și căldură printr-o rețea modernizată. De asemenea, a fost asigurată distribuția continuă a agentului termic prin conducte provizorii, astfel încât nu vor exista întreruperi.

În continuare, lucrările vor viza întregul obiectiv, care are o lungime totală de 9 km. Va fi înlăturată conductele de dimensiuni mai mici și vor fi realizate racordurile în Punctele Termice. Zonele vizate sunt Mihai Bravu, Str. Chiristigiilor, Str. Ziduri Moși și Str. Vaselor. Pe toată durata lucrărilor, distribuția de apă caldă și căldură este garantată prin conducte provizorii.

Prin punerea în funcțiune a noii conducte, se așteaptă o îmbunătățire semnificativă a serviciilor de apă caldă și căldură pentru locuitorii din zonele respective. Lucrările sunt în desfășurare, iar autoritățile locale se angajează să asigure continuitatea serviciilor esențiale pentru comunitate.


Sursa