Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, a dezvăluit la Digi24 care este mâncarea preferată a președintelui: fasolea cu ciolan. Totuși, ea a recunoscut că nu reușește să reproducă gustul mâncării din copilărie pe care acesta o adoră.
„Sunt gurmandă, îmi place să mănânc. De obicei se spune că mănânci ca să trăiești. Eu cred că mă aflu de cealaltă baricadă. Trăiesc ca să mănânc. Nu-mi place să gătesc, nu am veleități, dar pentru copiii mei fac acest exercițiu și lor le place foarte mult peștele cu orez, ciulamaua și ostropelul,” a împărtășit Grădinaru în cadrul emisiunii „La cină”.
Ea a menționat că Nicușor Dan nu este pretențios când vine vorba de mâncare și a adăugat: „Recunosc că n-am reușit niciodată să fac fasolea cu ciolan așa cum o făcea mama lui, care este mâncarea lui preferată. Fac și eu fasole, dar nu ajung să ating calitatea sau gustul mâncării din copilărie de care-și aduce aminte.”
Grădinaru a continuat, evocând mâncărurile din trecut: „Și eu mai mănânc mâncare de ardei, de exemplu, sau de chiper, cum îi spunea bunica. Dumnezeu să o odihnească, mâncarea preferată a mea din copilărie. Chiar dacă i-am cerut bunicii de mai multe ori să-mi spună cum o face, nu am reușit să ating același gust. Și a mea este bună, este apreciată de copii, dar nu.”
Despre tocana de ardei, Grădinaru a explicat: „Sunt ardei copți de plită, amestecați cu ceapă. Dacă avea carne, ne făcea cu carne, dacă nu, pur și simplu fără carne, bineînțeles, cu mămăligă la ceaun.”
Sursa articol

Fii primul care comentează