
Omul de afaceri Adrian Porumboiu a criticat dur patronii echipelor de fotbal din România, printre care se află și Gigi Becali, pentru că nu reinvestesc profiturile obținute și se mulțumesc cu sume minime de bani deși aspiră la performanțe ridicate. Rezultatele sub așteptări ale echipelor românești în competițiile europene l-au dezamăgit pe Porumboiu, care consideră că lipsa investițiilor serioase este principala cauză.
Fostul arbitru internațional amintește că bugetele de salarii actuale sunt ridicol de mici comparativ cu ambițiile de a concura cu echipe de renume din Europa. “Rămân surprins. Salarii de 5 milioane de euro erau mici acum 10 ani. Alții vor să joace în Champions League cu salarii de 5 milioane de euro acum, să fim serioși. Câștigi 25 de milioane de euro și dai 5 milioane de euro salarii. Să joci și cu Barcelona. E ilogic”, a declarat Porumboiu.
Fără a menționa nume, dar avându-l evident în vedere pe Gigi Becali, el a subliniat strategia necorespunzătoare de maximizare a profitului cu investiții reduse, o tactică care, în viziunea sa, sufocă performanța: “Asta este nenorocirea, că banii care se câștigă din fotbal nu se duc toți tot în fotbal. Dacă vrei să joci în Europa și să câștigi trebuie să bagi bani mulți, nu așa. Când câștigi 20 de milioane, bagă, bă, 15 milioane în echipă și ia-ți tu 5 milioane de euro. Atunci bați pe toată lumea. Banii nu sunt reinvestiți în fotbal, asta e problema”.
Chiar dacă a ieșit de mult timp din fotbalul mare, Porumboiu se gândește să revină, dar nu ca finanțator. A confirmat că are discuții avansate cu Valeriu Iftime pentru un contract de sponsorizare la FC Botoșani. Totuși, a exclus categoric o implicare similară cu cea de la Vaslui, unde a cheltuit, conform propriilor afirmații, 50 de milioane de euro. “Nici vorbă să revin ca finanțator. Am niște discuții cu Valeriu Iftime, ceva de sponsorizare. Îmi trebuie atâta timp să mai cheltui cât am cheltuit”, a concluzionat Porumboiu, adăugând o notă ironică.
Fii primul care comentează