Plânsul, analizat de cercetători: Cât de des izbucnim în lacrimi și ce efecte are

Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea Karl Landsteiner a scos la iveală date interesante despre plânsul uman. Cercetarea, care a monitorizat 106 adulți din Austria și Germania timp de patru săptămâni, a arătat că majoritatea oamenilor plâng cel puțin o dată pe lună. Rezultatele sugerează, de asemenea, că efectele plânsului pot varia considerabil în funcție de context și de gen.

Aproape 87% dintre participanții la studiu au raportat cel puțin un episod de plâns pe durata cercetării. Studiul a fost coordonat de profesorul de psihologie Stefan Stieger. Participanții au fost rugați să își evalueze starea emoțională la intervale regulate după un episod de plâns și la finalul fiecărei zile.

Diferențe notabile între sexe și motivele lacrimilor

Studiul a evidențiat diferențe clare între bărbați și femei în ceea ce privește frecvența și durata plânsului. Femeile au raportat, în medie, 5,8 episoade de plâns pe lună, iar bărbații, 2,6. Durata medie a episoadelor de plâns a fost, de asemenea, diferită: 7,7 minute pentru femei și 3,9 minute pentru bărbați.

În ceea ce privește motivele, bărbații au plâns mai des din cauza sentimentelor de neputință sau după ce au consumat conținut media trist. Femeile au raportat mai frecvent plâns legat de singurătate. Consumul de media s-a dovedit a fi, per total, cel mai frecvent declanșator al plânsului pentru ambele sexe.

Când lacrimile nu aduc alinare imediată

Contrar credinței populare, studiul sugerează că plânsul nu oferă întotdeauna o ușurare emoțională imediată. Participanții care au plâns din cauza singurătății sau a senzației de copleșire au raportat o stare emoțională mai proastă și efecte negative persistente.

O excepție notabilă a fost plânsul provocat de filme, seriale sau alte producții media. În acest caz, cercetătorii au observat o scădere ulterioară a emoțiilor negative. Cu alte cuvinte, plânsul la un film trist pare să aibă un efect benefic, deși nu instantaneu.

Studiul a recunoscut totodată limitări importante. Eșantionul a fost relativ mic, iar datele s-au bazat pe auto-raportare, ceea ce poate duce la interpretări subiective. Cercetătorii subliniază că viitoarele cercetări ar trebui să monitorizeze starea emoțională a participanților pe perioade mai lungi de timp după un episod de plâns.