Peste 300 de cicliști au participat duminică la o „inspecție publică” a centurii ocolitoare a orașului Mizil, înainte de inaugurarea oficială a traficului rutier.

Conform unui comunicat de presă al Consiliului Județean Prahova, printre participanți s-au numărat sportivi de renume, precum Marian Frunzeanu, multiplul campion național la ciclism, și David Coman, tânăr sportiv din Ploiești – campion balcanic la ciclism pe șosea, la categoria cadeți și unul dintre cei mai promițători juniori la momentul actual.

„A fost o bucurie sinceră să văd atât de mulți prahoveni venind, cu mic și mare, pentru a încerca alături de noi un proiect care a fost aşteptat de mult timp. Centura Mizilului reprezintă mai mult decât o simplă lucrare de infrastructură – este o promisiune respectată. Această inspecție pe bicicletă simbolizează, totodată, invitația la dialog și implicare: județul se dezvoltă împreună”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Drumul, cu o lungime de 7,4 kilometri, are câte o bandă pe fiecare sens de mers, patru sensuri giratorii (unul la intrări și două pe traseu), două poduri și panouri fonoabsorbante în zonele cu locuințe. Costurile totale, excluzând TVA, se ridică la 110 milioane de lei, fiind finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny” și fonduri proprii ale județului Prahova.

Centura ocolește nordul orașului Mizil și va ajuta la fluidizarea traficului, reducerea poluării și îmbunătățirea siguranței în zonă.



Sursa articol