Rețele Electrice Muntenia anunță întreruperi de curent în București, Ilfov și Giurgiu în perioada 6-12 aprilie 2026. Măsura este necesară pentru a permite efectuarea lucrărilor de reparații, modernizare și mentenanță la rețeaua electrică, conform unui comunicat al companiei. Zonele afectate și intervalele orare sunt prezentate mai jos.
Zonele din București și Ilfov afectate de întreruperi
În București, luni, 6 aprilie 2026, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă între orele 09:00 și 15:00 pe strada Alexandru Moruzi Voievod, pe Calea Vitan, între străzile Zizin și Foișorului, precum și pe străzile Brândușelor și Vlaicu Vodă.
În județul Ilfov, locuitorii din mai multe localități se vor confrunta cu lipsa curentului electric în zilele de luni și marți. Luni, 6 aprilie, între orele 09:00 și 17:00, întreruperile vor afecta locuitorii din Afumați, pe Șoseaua Ștefănești și pe o serie de străzi adiacente. De asemenea, în aceeași zi, între orele 09:00 și 17:00, energia electrică va fi oprită în Corbeanca, pe strada Fermierului și pe străzile din apropiere. În Ciofliceni, întreruperile sunt programate pentru intervalul 11:00 – 19:00, pe strada Dimitrie Cantemir și pe străzile învecinate.
Marți, 7 aprilie, în Lipia, întreruperile vor afecta agenții economici, între orele 09:00 și 17:00. În Ștefăneștii de Sus, locuitorii de pe străzile Rozelor, Violetelor, Toporași, Bujorului și alte străzi din zonă, vor fi afectați de asemenea de lipsa curentului, între orele 09:00 – 17:00. Tot marți, în Ștefăneștii de Jos, întreruperile vor afecta un număr de străzi, la fel și în localitatea Ghermănești, unde vor fi afectați agenții economici.
Miercuri, 8 aprilie, în Balotești, agenții economici vor fi afectați, tot în intervalul orar 09:00 – 17:00. În aceeași zi, în Ștefăneștii de Jos, pe strada Snagov, Olănești, și alte străzi, vor avea de asemenea de suferit de pe urma întreruperilor. În Măgurele, strada Măceșului va fi afectată între orele 09:00 – 16:00.
Giurgiu: Zonele afectate de întreruperi
În județul Giurgiu, întreruperi de curent sunt programate pentru luni, 6 aprilie, în Crucea de Piatră, pe străzile Florilor, Monumentului, Lungă, Crucii și Eroilor, între orele 09:00 și 17:00. În Bolintin-Deal, locuințele de pe strada Castanilor, Primăverii, Lăcrămioarelor și pe strada 23 August vor fi afectate, în același interval orar.
Marți, 7 aprilie, în Sfântu Gheorghe, întreruperile vor afecta agenții economici, iar în Adunații-Copăceni, străzile Troiței, Viorelelor, Micșunelelor, Margaretelor și DJ412A vor fi fără curent electric între orele 09:00 și 15:00.
Rețele Electrice Muntenia recomandă consumatorilor să ia măsuri de precauție pentru a minimiza eventualele inconveniente cauzate de aceste întreruperi.

Fii primul care comentează