Alexandra Bradea, polițista de frontieră din Bihor sancționată cu destituirea pentru implicarea în campania electorală a AUR, a fost repusă în funcție de Curtea de Apel Oradea. Decizia de luni suspendă executarea sancțiunii până la soluționarea definitivă a unui alt proces în care Bradea contestă măsura destituirii. Hotărârea instanței este definitivă.
Activitatea politică a polițistei, dezvăluită de presă
Cazul a ieșit la iveală după ce presa locală a relatat despre implicarea activă a Alexandrei Bradea în campania electorală a Alianței pentru Unirea Românilor. Aceasta a fost surprinsă în fotografii și clipuri video alături de candidați și activiști AUR. De asemenea, a participat la evenimente de campanie, a distribuit materiale electorale și a promovat mesaje politice.
Într-un clip de campanie, Bradea transmitea un mesaj explicit de mobilizare la vot: „Pe 4 mai, femeile votează pentru o țară sigură”, invocând teme precum siguranța publică și protecția copiilor. Legea interzice polițiștilor astfel de manifestări. Potrivit Legii 360/2002 privind statutul polițistului, cadrele Ministerului Afacerilor Interne nu pot fi membre ale partidelor politice și nu pot desfășura activități de propagandă. Mai mult, interdicția vizează inclusiv exprimarea publică a preferințelor politice.
Apărarea în instanță și argumentele invocate
În fața instanței, polițista a susținut că participarea sa la acțiunile și protestele organizate de AUR, precum și aparițiile în clipuri electorale, au fost interpretate eronat. Prin avocatul său, Bradea a invocat și argumente de ordin personal. Aceasta a menționat că, după mai bine de 15 ani în sistem, nu știe ce altceva să facă, având în întreținere un copil minor și fiind mamă singură. Acesta este unicul său venit.
Curtea de Apel Oradea a decis repunerea în funcție a polițistei până la finalizarea procesului. Conducerea instituției nu face însă niciun pas înapoi în privința sancțiunii de destituire. Decizia de luni a instanței nu anulează sancțiunea, ci doar o suspendă temporar. Procesul în care Alexandra Bradea cere anularea sancțiunii sau înlocuirea acesteia cu o alta, mai blândă, se judecă la Tribunalul Bihor.

Fii primul care comentează