Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București, scrie despre percepția asupra orașului Paris din Statele Unite. Într-un articol publicat pe un site de știri, ea povestește că, în anii ’80, a citit într-un ghid de film că filmul regizorului Wim Wenders, „Paris, Texas”, a fost premiat cu Palme d’Or la Cannes. Astfel, a aflat despre existența unui oraș numit Paris în SUA, despre care, pentru un copil din România comunistă, nu aveau prea multe informații – o metropolă mai puțin renumită decât cea din Franța, cu o istorie marcată de conflicte rasiale și o replică mai mică a Turnului Eiffel, situată în Slobozia, Ialomița. Fotache Dubălaru subliniază că, deși orașul american deține același nume, diferențele dintre cele două locuri sunt uriașe.

Ea explică faptul că, fiind o țară europeană cu o istorie și tradiții mai vechi decât cele ale Statelor Unite, România a preluat influențe culturale și sociale într-un mod subtil, adaptat vremurilor. Critica junimistă, care viza superficialitatea formelor fără conținut, a încurajat, în timp, căutarea unui stil original și a unei identități locale, inclusiv prin protocronsim, o forma de exagerare a propriului trecut.

România a aderat la Planul Bologna în 1999, în contextul aderării sale la NATO, apoi în 2007, la Uniunea Europeană. Acest sistem, adoptat de majoritatea țărilor europene și inclusiv de alte state precum Georgia și Kazahstan, a fost considerat benefic, generând o recunoaștere mai facilă a diplomelor și posibilitatea de a studia în alte țări. Sistemul a fost conceput cu o anumită flexibilitate, studiile de licență putând avea durate de trei sau patru ani, iar cele de master de 1 sau 2 ani. În ianuarie 2024, durata doctoratului a fost extinsă la patru ani. În țări precum Spania, universitățile vechi și renumite, precum Salamanca sau Valladolid, au optat pentru studii de licență de patru ani de la început.

În România, situația este variată: liceenii de la Drept urmează patru ani de studii de licență și un an de master, cei de la Teologie au patru și doi ani, iar la Politehnică studiile durează în total șase ani. În ceea ce privește profesiile liberale, durata studiilor nu a scăzut sub patru ani după introducerea sistemului Bologna, fiind percepută ca o garanție a calității. În același timp, disciplinele umaniste, precum filologia, istoria și filosofia, au fost taxate cu trei ani de studiu, deși în realitate durata efectivă este adesea mai scurtă, iar în acești ani trebuie asimilate atât cunoștințele fundamentale, cât și metodele interpretării și eticii specifice acestor domenii. Fotache Dubălaru atrage atenția asupra faptului că, pentru aceste discipline, nu este vorba doar de memorarea unor scheme, ci de înțelegerea unor aspecte esențiale ale umanității, o provocare dificil de realizat într-un timp atât de scurt.



Sursa articol