Serviciile de securitate ale Letoniei (VDD) au anunțat miercuri că au arestat un cetățean al țării, suspectat că a colectat informații în beneficiul Moscovei privind instalațiile și operațiunile militare din țara baltică, parte a NATO și UE.

Bărbatul, ale cărui date nu au fost făcute publice, ar fi oferit oficialităților ruse informații despre locații, planuri și măsuri de securitate legate de instalațiile militare din Letonia, precum și despre construcția de noi baze, exerciții militare și prezența trupelor din alte state membre ale NATO, conform unui comunicat al serviciilor de securitate letona.

De asemenea, suspectul ar fi transmis serviciilor rusești informații susceptibile de a pune în pericol securitatea națională a Letoniei și a celorlalte țări din regiunea baltică. Arestat preventiv la sfârșitul lunii august, el riscă până la 10 ani de închisoare și confiscarea bunurilor.

De la aderarea lor la NATO în 2004, Letonia, împreună cu Lituania și Estonia, se tem că, în ciuda statutului de membri, ar putea deveni următoarele ținte ale președintelui rus, Vladimir Putin.



Sursa articol