Autoritățile din Norvegia analizează posibilitatea ca drone misterioase să fi fost surprinse deasupra unor obiective militare, conform relatărilor din presa locală.

„Putem confirma că am primit informații despre posibile activități ale dronelor în zona din jurul bazei aeriene de la Orland, unde sunt staționate avioane de vânătoare”, a declarat un reprezentant al armatei norvegiene pentru un ziar local. Această bază se află în centrul țării și găzduiește avioane de tip F-35.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în afara perimetrului bazei, fără să fi fost afectuate operațiunile aeronautice, potrivit aceluiași oficial.

Poliția norvegiană a declarat că ia în serios aceste observații și a început o anchetă, însă nu se pot trage concluzii definitive în prezent.

Aceste informații vin după ce, în Danemarca, autoritățile au anunțat că au depistat drone necunoscute deasupra unor instalații militare, inclusiv lângă o bază aeriană, în aceeași noapte.

Ulterior, Danemarca a închis aeroportul din Copenhaga, din cauza apariției unor drone necunoscute, fiind primul incident de acest fel, care a fost urmat de repetarea și în alte zone ale țării, inclusiv în apropierea altor aeroporturi și baze militare.

Guvernul danez a declarat că situația reprezintă un „atac hibrid” realizat de un „actor profesionist”.

Ambasada Rusiei la Copenhaga a respins orice implicare și a calificat aceste afirmații drept „speculații absurde”, acuzând că sunt „o provocare orchestrat”. În același timp, Kremlinul a denunțat ceea ce numește „isterie” în rândul europenilor, aceștia acuzând tot mai frecvent Rusia de încălcarea spațiului lor aerian cu drone sau aeronave.



Sursa articol