
Noaptea Albă a Galeriilor va avea loc începând de vineri și până duminică, în spațiile dedicate artei moderne din București și în alte 16 orașe din țară.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, pentru al 19-lea an consecutiv, evenimentul aduce peste 200 de proiecte în galerii, spații alternative, centre de creație și ateliere din orașele: București, Alba Iulia, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Mediaș, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și Valea Jiului (Petrila și Petroșani).
Organizatorii menționează că ediția din acest an se concentrează pe o expoziție principală în București, intitulată „24 Hour Party People / 2000-2020”, deschisă publicului pe toată durata lunii octombrie la Rezidența9, o expoziție care aduce un omagiu celor care, prin prezența și energia lor, au modelat scena culturală contemporană a capitalei în ultimele două decenii.
„Proiectul nu invită la o simplă reconsiderare nostalgică a trecutului, ci reprezintă un exercițiu vizual pentru a ne aminti că vremurile frumoase trec, dar și cele mai dificile. Este o modalitate alternativă de a re-trăi momentele trăite, când ziua și noaptea pareau a fi un flux continuu de evenimente, când nu eram niciodată singuri”, explică Suzana Dan, fondatoarea NAG, în comunicat.
Programul de vizitare oficial este între orele 18:00 și 00:00, vineri și sâmbătă, iar duminică între 16:00 și 22:00. Intrarea este gratuită.
Pentru detalii despre programul fiecărei locații, informațiile sunt disponibile pe site-ul evenimentului, precum și pe paginile de Facebook și Instagram ale NAG.
Noaptea Albă a Galeriilor este cel mai vechi eveniment dedicat comunității artistice din România. Din 2016, odată cu cea de-a zecea ediție, evenimentul s-a extins la nivel național și are loc în mai multe orașe din țară.
„Organizat de o asociație culturală, NAG creează conexiuni între artiști și public, punând în valoare atât arta vizibilă, cât și zonele underground care contribuie la dinamica scenei contemporane.”
Fii primul care comentează