Se agravează situația la Universitatea Cluj! Luni, în cadrul ultimului meci din etapa a 11-a, echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a înregistrat a treia partidă consecutivă fără victorie.

Remiza obținută cu echipa CFR a accentuat criza din clasament, iar Universitatea se află în continuare departe de zona de play-off, obiectivul echipei pentru acest sezon. În acest moment, U ocupă locul 9, la patru puncte de poziția a 6-a.

În această atmosferă, Dan Nistor a susținut un interviu după derby-ul cu CFR și a avut un discurs extrem de sever, aproape fără precedent!

„Suntem supărați. Îmi pare rău că n-am putut să câștigăm. Ar fi trebuit să câștigăm. Am avut destule ocazii. Dar, dacă nu profiți, fotbalul te pedepsește. Trebuie să învățăm din greșeli și să mergem mai departe. Problema mare… Nu vreau să fie penibil, dar cred că un mare factor a fost accidentarea mea, accidentarea lui Alex Chipciu. Suntem în blocaj. Nu putem să trecem peste el. Trebuie însă să urcăm în clasament. Mai ales că se apropie echipe din spate. Și ați văzut ce a pățit Sepsi anul trecut. Când ești cu nasul pe sus și nu respecți fotbalul, orice se poate întâmpla. Îmi e frică! Sincer!”, a afirmat Nistor, făcând referire la retrogradarea echipei covăsnene, la sfârșitul unui sezon în care obiectivul lor era să ajungă în play-off.



Sursa articol