Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, a avut marţi o întâlnire cu secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun H. Sinirlioglu, în cadrul căreia a subliniat importanța intensificării implicării acestei organizații în întărirea rezilienței statelor beneficiare, mai ales în fața acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei, cu o atenție specială asupra Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, oficialul român a evidențiat și sprijinul financiar pe care România îl oferă OSCE.

Discuțiile s-au concentrat asupra principalelor teme de pe agenda organizației, precum bugetul, resursele umane și rolul misiunilor OSCE în teren.

Ministrul Ţoiu a reafirmat sprijinul României pentru activitatea OSCE și pentru respectarea principiilor și angajamentelor organizației. De asemenea, a apreciat activitatea președinției finlandeze în exercitiu și eforturile secretarului general pentru menținerea viabilității OSCE în contextul creșterii riscurilor și provocărilor la adresa securității europene.

Ea a condamnat ferm războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și și-a exprimat sprijinul pentru activitățile OSCE destinate gestionării consecințelor conflictului. În plus, ministrul a manifestat interes față de modul în care secretarul general vede rolul organizației după încheierea conflictului.

Conform sursei, Ţoiu a subliniat importanța activității reprezentantului special pentru Ucraina și a programului de sprijin pentru această țară.

De asemenea, ea a evidențiat impactul războiului asupra statelor vecine, precum și creșterea acțiunilor hibride ale Rusiei.

În discuții, oficialul român a subliniat prioritatea de a consolida prezența României în cadrul organizației.



Sursa articol