Ministrul Justiției declară că resursele insuficiente împiedică asigurarea securității deținuților cu permisii

În plină criză a sistemului penitenciar, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a adus în discuție o problemă extrem de sensibilă și de actualitate în contextul evoluției recente: lipsa resurselor suficiente pentru supravegherea și asigurarea securității deținuților cu dreptul de a beneficia de permisii. Această declarație, făcută marți seara la postul B1TV, vine în urma evadării unui deținut turc de la Penitenciarul Rahova, un eveniment care a agitat spiritele în rândul autorităților și opiniei publice, și a ridicat semne de întrebare cu privire la măsurile de siguranță implementate în penitenciare.

Evadarea aruncă în aer încrederea în sistemul penitenciar

Deși oficialii susțin că astfel de incidente rare, precum evaderea de la Rahova, sunt excepții, cazul a reaprins discuțiile despre gradul de pregătire și dotare al sistemului penitenciar din România. În cazul de față, un deținut turc, condamnat pentru crime grave, a reușit să evadeze într-un mod care a stârnit controverse privind măsurile de securitate aplicate. În sfârșit, autoritățile au anunțat că suspectul a fost prins ulterior în regiunea București, dar impactul asupra încrederii publice în sistem rămâne unul semnificativ.

Ministrul Marinescu a subliniat că astfel de incidente sunt “extrem de rare”, dar și recunoștința pentru dificultățile legate de resursele insuficiente. “Autoritățile nu dispun de resurse suficiente pentru a-i păzi pe deținuții care primesc legal permisii”, a afirmat oficialul, evidențind o problemă de fond ce afectează întregul sistem penitenciar românesc. România are aproape 20.000 de deținuți, iar fiecare deținut cu permisie reprezintă o provocare în plus pentru supraveghere și control, în condițiile în care resursele umane și tehnice sunt insuficiente sau inadecvate.

Lipsa resurselor: o barieră majoră pentru siguranța penitenciarelor

Situația devine alarmantă în contextul unui sistem penitenciar complet suprasolicitat. Mari comunități și organizații internaționale, inclusiv Consiliul Europei, au atras atenția asupra condițiilor din penitenciarele din România, unde lipsa fondurilor și a personalului adecvat au fost menționate ca principale obstacole în asigurarea siguranței. În condițiile unei creșteri a numărului de deținuți și al solicitărilor de permisii, aceste probleme se acutizează, provocând o fragilitate crescută în gestionarea situațiilor speciale, precum evadările.

Autoritățile susțin că verificările și măsurile luate după evadare sunt în curs de desfășurare, dar întrebarea persistă: câte incidente similare pot fi prevenite în aceste condiții? Incidentele cu impact major, precum evadarea, relevă necesitatea urgentă de investiții în tehnologie de supraveghere, forță de muncă calificată și infrastructură adecvată. În timp ce oficialii promit măsuri, criticii subliniază că, de fapt, lipsa fondurilor și planificarea deficitară nu permit o gestionare eficientă a riscurilor.

Perspective și măsuri viitoare – între declarații și realitate

Deși au fost anunțate unele măsuri, precum modernizarea sistemelor de supraveghere și creșterea personalului de pază, acestea par insuficiente în fața dimensiunii problemei. Dezvoltarea unor sisteme automatizate de monitorizare a deținuților, precum și crearea unor echipe speciale pentru monitorizarea permisilor, ar putea fi soluții pe termen mediu, însă implementarea acestor măsuri necesită fonduri și voință politică.

Pe de altă parte, experții atrag atenția că o reformare profundă a sistemului penitenciar este indispensabilă pentru a preveni astfel de incidente în viitor. Prin urmare, dezbaterile și criticile persistă, iar administrația trebuie să răspundă în mod concret, nu doar verbal, la această criză.

Situatia evadării de la Rahova a devenit un catalizator pentru conștientizarea lacunelor din sistem, dar și o dovadă a faptului că eforturile de a asigura siguranța în penitenciare trebuie sa fie prioritatea numărul unu pentru autorități. În navigarea acestor provocări, echilibrul între resurse și necesități rămâne o cursă contracronometru, în timp ce opinia publică nu intenționează să uite leziunile aduse încrederei în acest sector esențial.