Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că suma destinată plăților pentru orele suplimentare era de aproximativ 2,7 miliarde de lei pe an înainte de implementarea unor măsuri de ajustare fiscal-bugetară. El a explicat că, odată cu modificarea normei didactice, salariile cadrelor didactice rămân neschimbate. Singura schimbare este faptul că, în cadrul celor 40 de ore de muncă săptămânală, profesorii nu mai predau 18 ore, ci 20, transmite un site de știri.

Daniel David a fost întrebat sâmbătă, la o televiziune, despre modificarea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână și despre îngrijorarea profesorilor legată de faptul că veniturile lor s-au redus, deoarece orele suplimentare erau plătite mai bine.

„Suma pentru un an era de 2,7 miliarde de lei. Am început să punem în aplicare aceste măsuri de restricție fiscală și bugetară, pornind de la un total de 30 de miliarde de lei. Înainte de aceste măsuri, pentru plata orelor suplimentare, aveam alocați 2,7 miliarde de lei. Salarial, salariile nu se modifică, timpul de lucru rămâne același, adică 40 de ore pe săptămână, dar în aceste 40 de ore nu mai predai 18, ci 20 de ore”, a explicat oficialul.

De asemenea, a fost întrebat câți profesori titulari aveau plăți din salariul pe oră.

„Sub jumătate, probabil între 35% și 40%. Salariile au rămas neschimbate, iar pentru mine a fost foarte important, atunci când am discutat despre aplicarea acestor măsuri fiscale, să fiu sigur că există fondurile necesare pentru a acoperi salariile și bursele până la sfârșitul anului. În acea perioadă, îmi lipseau aproximativ două miliarde de lei pentru acoperirea acestor cheltuieli”, a adăugat ministrul Educației.



Sursa articol